Gen Săi, țațo, că trece Papa
Adriana Bahmuțeanu (privilegiată): „A trecut Papa prin fața casei mele (ce privilegiu!) și l-am rugat să aibă grija și de copiii mei: să fie fericiți și sănătoși și să trăiască o copilărie frumoasă… să se roage și pentru noi… L-am rugat să îi dea înțelepciune și tăticului lor, să îngropăm securea și să fumăm din pipa păcii! Să fie liniște aici, în Grădina Maicii Domnului și în inima mea!” (Wowbiz, 2 iunie)
Hai să trecem peste modestia Adrianei Bahmuțeanu și să zicem lucrurilor pe nume: a fost un privilegiu pentru Papă să treacă prin fața casei Adrianei Bahmuțeanu, prin Grădina Maicii Domnului și prin inima ei. Și dacă există un motiv pentru care Suveranul Pontif nu va reuși să-i împlinească dorințele Adrianei, acela nu este răutatea, ci faptul că nu e Moș Crăciun ca să primească dedicații, nu e nici peștișor de aur ca să îndeplinească dorințe și, dacă ar fi duh, cineva i-a frecat lampa incorect.
Gen Sex în DEX
Ricardo (concurent la Puterea dragostei): „Vă spun sincer, am făcut sex pe unde nimeni nu a bănuit. Asta este viața, trebuie trăită la intensitate.” (Wowbiz, 1 iunie)
Cu toate că această afirmație poznașă ne amuză, ne îndoim sincer că Ricardo a făcut sex chiar peste tot. De exemplu, sîntem dispuși să punem pariu că în județul Sălaj n-a făcut sex.
Gen Mama mă-sii, here I go again
Oana Zăvoranu (dorită): „Sînt atît de dorită şi de cerută peste tot încît abia pot să îmi chibzuiesc timpul. A venit şi vremea noastră, ce mama mă-sii. După 15 ani. Uită-te cum nu cade carnea pe noi, nu ne fleşcăie nimic, nu ne cad fălcile. Sînii sînt ai mei, nu au ce să-mi mai cadă. Uite-mă, uite-mă!” (Libertatea, 31 mai)
Și uite de-asta n-o să poată juca niciodată Oana Zăvoranu într-un film cu zombi. Pentru că nu vrea să cadă carnea de pe ea. Bine, și pentru că e foarte înfricoșătoare și au și filmele horror limitele lor umane.
Gen Papa trece, bolovanii rămîn
Daniel Ghiță (băiat care a încasat prea multe lovituri la cap): „Ne ploconim ca slugile în fața Papei, care e catolic! Ați început campania împotriva Bisericii Ortodoxe Române.” (GSP, 2 iunie)
Așa cum luptătorul de cafteală Daniel Ghiță a pus bine punctul pe „i”, cel mai mare defect al Papei e că e catolic. Dacă aveam și noi un papă ortodox, altfel stăteau lucrurile.
Gen Depresia prost-banală
Bianca Drăgușanu (femeie care a încasat prea multe injecții cu Botox): „Nu există depresii post-natale, consider că asta este o prostie, este un pretext de a sta și de a nu face nimic, și atunci, vezi, Doamne, intri în depresie. Nu! Eu am fost ocupată și nu mi-am permis luxul de a intra în depresie. La trei zile după ce am născut, eu eram la atelier, mă gîndeam ce rochii să mai fac și-mi vedeam de treburile mele și de contractele mele. După părerea mea, nu există depresie post-natală, consider că doar femeile fără ocupație intră în depresie.” (Libertatea, 1 iunie)
Stimate mămici, iertați-o. Din cauza faptului că tot timpul e la doctor, ca să-și mai monteze cîte o piesă nouă, și pentru că uneori se îmbracă în asistentă medicală porno, Bianca a început să creadă că poate practica medicina și că știe totul despre schimbările fiziologice, psihice și hormonale care au loc în corpul unei femei după naștere. În realitate, depresia post-natală e o afecțiune reală și foarte des întîlnită care afectează una din zece femei fără atelier de rochii.
3.469 de vizualizări
O fi făcut si-n cur? Ricardo ăla..habar n-am cine e
Not that is anything wrong with that :))))