Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Bianca Drăgușanu (s-a prins cum stă treaba): „Decît săracă și proastă, mai bine realizată și fericită.“

Zoom Bianca Drăgușanu (s-a prins cum stă treaba): „Decît săracă și proastă, mai bine realizată și fericită.“

Gen La mulți ani, femeie!

Bianca Drăgușanu (s-a prins cum stă treaba): „Decît săracă și proastă, mai bine realizată și fericită.“ (Spynews, 5 martie)

Și iată, doamnelor și domnilor, cum Bianca a reușit să închidă gura tuturor hater-ilor. Mai ziceți ceva după asta dacă puteți.

 

Gen Fachire, ești OK?

Zannidache (Survivor Romînia): „Rîd, dar nu e rîsul meu. Se întîmplă și dacă rămîn, este oficializat războiul, dar nu mai e război ca acum, e război cu greutăți mari. Dacă va ieși oricine altcineva, atunci s-a dat clopotul de război, mă sui pe cai și mă duc spre ea.“ (Libertatea, 8 martie)

Frățiwear, menuț, testicule, broșerifule, liniștește-te, tăticule, cu războiul tău! Primiți bani să stați în chiloți în Republica Dominicană și să faceți audiență la niște turci, nu să mergeți să cuceriți Plevna la baionetă. Mai trageți naibii niște aer în piept pînă nu vă ia flama și porniți să faceți o cruciadă prin Orientul Mijlociu.

 

Gen Micul dinț

Marius Manole (un om vicios): „Eu sînt un om foarte vicios, de aia nu mă apuc de droguri. Eu dacă mă apuc de droguri, mi-am vîndut tot: casa, dinții, fața, tot.“ (Libertatea, 5 martie)

Cu tot respectul pentru talentele domnului Marius Manole, îl informăm că piața de second-hand pentru dinți de actor și față de actor e destul de mică, deci ar fi bine să nu se apuce de droguri, că s-ar putea să sufere o decepție după aia.

 

Gen Mort opt

Romeo Fantastik (regele Sexuțului): „Cu ocazia zilei de 8 Martie vă transmit cu multă stimă și respect deosebit mamelor voastre, soțiilor voastre, gagicilor voastre, zilei de amante și etc. nu mai zic, pe scurt, vă doresc 8-uri verticale și din alea est-germane!“ (Instagram, 8 martie)

Dacă nu v-ați prins pînă acum, domnul Romeo vă urează mulți mucenici, atît muntenești, cît și moldovenești și est-germani, pentru că ăia sînt în formă de opt.

 

Gen Călugărul Becalie

Gigi Becali (un om cu un vis): „Eu asta îmi doresc, să mă retrag la o mănăstire. Nu știu dacă va fi posibil, pentru că fetele mele și soția nu prea sînt de acord. Dar ăsta e marele meu vis. Nu acum, tată, nu se pune problema în următorii ani. Peste 10-15 ani!“ (Spynews, 7 martie)

Rîdeți voi, dar Becali pare să aibă un plan bine conturat să intre în istorie. Închipuiți-vă un fel de Daniil Sihastrul, doar că varianta cu Maybach, care, în loc să-l sfătuiască pe Domnul țării, îi dă indicații antrenorului de la FCSB între două posturi și o rugăciune. Din punct de vedere comercial, o să fie un succes de proporții. O să se bată urmașii pe moaștele făcătoare de rezultate.

 

Gen Pește tot

Brigitte Pastramă (victimă a sistemului): „Noi am participat la creștinarea fetiței vărului lui Florin, nu aveam cum să refuzăm invitația. El a fost și la noi la nuntă. Soțul meu este de etnie romă, iar familiile lor sînt foarte mari. Noi am stat la o masă cu șase persoane. Cînd a venit Poliția, noi eram la masă. (…) Noi nu ieșim în cluburi. Poliția ne-a găsit la masă, eram cu peștele în gură.“ (Impact.ro, 2 martie)

În mod normal, am zice că gura păcătosului adevăr grăiește, dar în cazul de față ar fi urît, pentru că toată lumea știe că e urît să vorbești cu pește în gură.

2.893 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta