Între două ture constipate la aeroport, pentru a-i întîmpina, separat, pe soţii Bănică, tabloizii au mai scremut o ştire: Victor Slav şi Bianca Drăguşanu s-au combinat şi, mai mult de atît, au fost împreună în vacanţă, în Italia! În astfel de cazuri, în care sînt implicate o vedetă PRO TV şi una care şi-a făcut ucenicia la fabrica de defecat ştiri a lui Bote, nu poţi să nu te întrebi cam cît PR şi cîtă dragoste adevărată se află la mijloc. Iată, aşadar, care sînt motivele pentru care noi credem că sacoşa cu silicon numită Bianca Drăguşanu şi pacheţelele de muşchi cu numele din buletin Slav Victor nu pot fi împreună în tabloide decît maximum două-trei săptămîni. Cam cît îi ia Biancăi să-şi găsească pe Facebook trei sponsori şi cît i-ar trebui lui Bote să pună în pagină o adevărată poveste de amor cu o milionară din America, pe care a lăsat-o gravidă, dar, ca de obicei în astfel de cazuri, destinul le-a fost eminamente potrivnic.
► Să recunoaştem: pe Victor Slav l-a părăsit mamiferul de club pe nume Panda Adam întrucît băiatul nu prea aducea bani în casă. Se pare că Victoraş ar cîştiga în jur de 3.000 de euro pe lună de la PRO TV (ne informa Click!, pe 13 noiembrie 2012), pe cînd demoazela Panda scotea lejer 1.500 de euro doar dintr-un singur show de 45 de minute, cu gura, pe scenă. De remarcat că despre Bianca se zvoneşte că, pe piaţa neagră, tariful ei de o noapte e dublu faţă de salariul domnului Slav şi că, în final, o doare mai mult curul decît gura.
► Recent, tabloizii de la Cancan TV au difuzat nişte imagini cu cei doi amorezi de dată recentă într-o vacanţă la Roma. E drept, la data închiderii ediţiei (21 ianuarie 2013), din fotografiile meschine prezentate de Cancan reiese că Bianca a fost la Roma, dar figura bărbatului de lîngă ea nu este foarte clară. Cică cei doi s-au cazat la hotelul Bernini Bristol Roma (unde o cameră costă 350 de euro/ noapte), iar în total mica escapadă i-ar fi costat vreo 3.000 de euro. Pe bune, chiar credeţi că şi-ar fi permis Victor Slav să spargă leafa pe-o lună pe cîteva zile în compania unei femei celebre pe care alţii au spart-o pentru nişte sume de două ori mai nesimţite?
► Victor Slav nu are avion, ca s-o ducă pe Bianca la shopping, la Milano (spre deosebire de milionarul braşovean Ion Niculae, care posedă cel puţin un elicopter). Apogeul spiritului antreprenorial al lui Victoraş s-a materializat într-un lanţ de florării, trei la număr, numit Belle Fleur, unde vinde trandafiri la 8 lei firul sau crizanteme la 5 lei. Suficient pentru o relaţie de zece zile pe Facebook, care-i permite Biancăi să-l tăguiască pe Slav în fotografiile cu buchete de flori. Dar mult prea puţin pentru standardele unui amor adevărat, cum se practică în Dubai, de pildă, unde florile şi femeile sînt de vreo cinci ori mai scumpe.
► Din pricina ascendentului profesional, Victor Slav n-are în portofoliu nişte prieteni tabloizi bazaţi, ca să se simtă şi Bianca bine şi importantă, într-o companie selectă. O vedeţi voi dansînd pe mese, la cinci dimineaţa, în cine ştie ce club de fiţe, alături de Busu şi Neti Sandu?
► Nu în ultimul rînd, Victor Slav ştie să citească. De pe un prompter, e adevărat, dar este de remarcat că, după atîţia ani de prezentat o rubrică meteo, omul poate indica pe hartă, cu ochii închişi, unde se află orice oraş mai acătării din România. Asta în condiţiile în care Bianca poate, cel mult, să spună prin ce hoteluri a jucat ea în deplasare. Din punct de vedere intelectual, această relaţie e, clar, sortită eşecului. Rămîne să o afle, în curînd, şi domnul Slav, care trăieşte cu falsa impresie că bicepşii lui sculpturali ţin de foame şi că femeia bionică trăieşte doar cu tabloide şi cu pompa de umflat saltelele de plajă.
Publicat în Cațavencii, nr. 3 (81) 2013
mama, ce nanau are minoritara asta. mananca pui vii.