Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Blejnar a luat-o puțin în bot

Zoom Blejnar a luat-o puțin în bot

Din ordinul personal al președintelui țării, în ianuarie 2010 a început prigoana jurnaliștilor și a grupurilor de presă care s-au opus realegerii din decembrie 2009. Mai multe slugi zeloase, în frunte cu Sorin Blejnar, șeful ANAF, au pus în scenă celebra farsă a TVA-ului retroactiv pe drepturile de autor. Pe lîngă jurnaliști, au fost luați cu portiera și “nevinovați” – artiști și alte categorii de prestatori plătiți pe drepturi de autor –, dar s-a considerat că victimele colaterale vor credibiliza înscenarea. Hăituiala a durat doi ani, timp în care unii au fost obligați să plătească, din trecut, un TVA pe care nu l-au încasat niciodată, plus penalități astronomice, iar alții s-au trezit cu sechestru pe locuințe, pe conturi și pe mașini. Am semnat hîrtii, am vizitat subteranele ANAF-ului, am dat declarații în fața unor inspectori fiscali puși să-i rezolve pe bandiții din presă, m-am trezit cu sechestre, am cheltuit bani pe avocați, am traversat suferințele răzeșului din secolul XVIII, urmărit de Fiscul fanariot. Deși mai toată lumea din Finanțe admitea cu voce șoptită că această făcătură a lui Blejnar e o comandă politică și atît, ANAF a continuat să-i execute pe jurnaliști, luîndu-le ILEGAL, repet, nu numai un TVA retroactiv pe care ei nu-l încasaseră niciodată, ci și penalizări de cinci ori mai mari pentru neplata “la timp”.

Azi, procesul intentat de jurnaliști statului a fost cîștigat irevocabil și definitiv la Înalta Curte, după ce, în 2012, fusese cîștigat la Curtea de Apel. Avocatul Gheorghe Piperea a reușit să construiască și să cîștige la modul strălucit acest caz, alimentat cu precedente europene solide, fără să uite să măture pe jos cu echipa Ministerului de Finanțe. Cei asupra cărora președintele l-a asmuțit pe Blejnar și-au văzut dreptatea. Sigur, unii nu mai au case, alții sînt înglodați în datoriile făcute ca să achite abuzul fiscal. Dar toți au dreptul să aștepte un deceniu-două, pînă cînd statul le va înapoia ceea ce le-a luat pe nedrept.

Între timp, făptașii sînt bine-mersi. Președintele se ocupă cu agricultura, iar Sorin Blejnar, urmărit penal pentru zeci de milioane de euro, petrece fericit cînd pe Coasta de Azur, cînd în opulenta casă din Domenii, a cărei simplă vizitare i-ar face pe procurori să înțeleagă mecanismul contrabandei cu petrol, al returnărilor ilegale de TVA și al năprasnicei îmbogățiri a politicienilor români.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Sa-mi fie cu iertare , dar n-am inteles cum “a luat-o Blejnar peste bot” cand el duce trai de nabab iar haituitii mai ca mananca din tomberoane?!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole