Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

BNR joacă sport numai în aer curat

Zoom BNR joacă sport numai în aer curat

La cum crește și scade ROBOR, la cum se mută procente de colo-colo, e pe undeva normal ca băieții și fetele de la fabrica de finanțe a lui Isărescu să aibă o super-condiție fizică. Și, prin urmare, oamenii joacă sport. Doar că nu joacă în timpul liber, ci au o sală de sport, cu tot ce trebuie. Mai exact, în centrala BNR există o clădire CPPAS, adică Centrul de Perfecționare Profesională și Activități Sociale, unde există și o sală de sport. Iar sala asta de sport avea nevoie de niște aparate de aer condiționat, de o întreagă „centrală de tratare aer“, căci aia veche nu mai mergea și nu puteau finanțiștii să joace sport în condiții civilizate fără aer tratat. Așa că au făcut cei de la BNR o analiză, au întocmit un caiet de sarcini cu condiții și preț, după care, pe data de 8 noiembrie, au organizat și o licitație. Dintre cele două oferte a fost aleasă cea făcută de Gaudi Vent SRL din București, pentru suma de 775.405 lei plus TVA, urmînd ca într-un termen de 12 luni să furnizeze și monteze noua centrală de tratare a aerului. Ceea ce e foarte bine, anume termenul ăsta, căci Gaudi Vent e o mică, foarte mică firmuliță din sectorul 5, care de la înființarea ei, în 2015, și pînă la finele anului trecut n-a avut, adunat, o cifră de afaceri cît contractul ăsta. Bașca, a avut mai mereu un singur angajat sau chiar nici unul, însă e bine că în caietul ăla de sarcini n-au fost astfel de condiții. Pînă la urmă, ce contează cu adevărat este ca oamenii lui Isărescu să aibă condiții optime pentru sport.

8 vizualizări

1 comentariu

  1. #1

    A zis el cine a zis, precum ca frumosul cuvant coruptia a fost inventat in principal de finantisti, ca, de, la baza stau banii, chiar de se duc in bazin.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Iubitori de arta
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Carne de pui La Provincia