Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Boxând în soare

Zoom Boxând în soare

În Eforie Nord s-au bătut turiștii cu salvamarii. Se pare că grupul turiștilor a învins, în sensul că ei au fost cei duși la Poliție. De pierdut, am pierdut însă cu toții, mai ales noi, cei de acasă, care nici acum, la 48 de ore de la incindent, nu avem o înregistrare mai de Doamne ajută de la eveniment.

România a atins cifra de cinci milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză la două luni de când își propusese să se întâmple. O întârziere de două luni, să fim serioși, începe să fie o banalitate chiar și la CFR, așa că să nu ne dăm chiar atât de surprinși.

Raluca Turcan i-a urat „La mulți ani!” lui Samuel von Brukenthal la 300 de ani de la naștere. La cât e de deșteaptă, chiar nu înțeleg când mai are timp să fie și un om atât de bun, foarte atent nu doar cu cei vii, dar mai ales cu morții.

O parte din sectorul 5 nu a avut curent mai bine de 24 de ore. A fost îngrozitor, dar au mai uitat de lipsa apei calde.

Furtunile uscate sunt fenomenul extrem cu care ne vom confrunta tot mai des. Plouă, dar apa nu mai ajunge pe pământ. Unde-i apa? Păi, cum să aflăm dacă DNA-ul e cu mâinile băgate până-n gât în PNL, în loc să aibă grijă de furăciuni?

Lucian Bode, ministrul de Interne, nu vrea să-și publice lucrarea de doctorat. Zici că nu ar fi a lui, așa se poartă. Adică știm că nu e a lui, dar niște pasaje tot trebuie să îi aparțină, măcar pe alea să le publice.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

  • Georgescu și Cleopatra

    14 ianuarie 2025

    Cine s-ar fi așteptat ca regina Cleopatra, sfidînd adevărul istoric, să se mărite pînă la urmă cu ăl mai fudul dintre micii scribălăi ai Imperiului? Invitat la un dulce colocviu […]

  • Georgescu vs Trump

    13 ianuarie 2025

    E nevoie de multă prostie ca să scoți masele din sărite, mai ales că, în general, poporul preferă să nu-și înțeleagă interesele și are tendința să zacă învelit în frustrare, […]

  • Poker sentimental

    7 ianuarie 2025

    Hiena nesătulă a ținerii de minte a început să scurme din nou prin amintiri, de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte, să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri. Țigănci […]

Iubitori de arta