Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Brînza dulce mult aduce

Zoom Brînza dulce mult aduce

Abia ce se oglindi narcisiacul nostru preşedinte în apele istoriei, trecînd Prutul de mînuţă cu Hitler în pas de deux, că pofta de brînză de vaci a lui Benjamin Netanyahu îl salvă de la dezastru, scoţîndu-l nu doar din ghearele lui Medvedev, ci şi din rahat.

Norocul chior îi tutelează în continuare existenţa lui Traian Băsescu, fiindcă normal era ca premierul israelian să-l exoflisească pe corijent din lumea bună a politichiei, trimiţîndu-l să facă pluta pe Marea Moartă, nicidecum să execute un focos bruderşaft la Cotroceni cu o cupă de zer.

Să-şi fi amintit dom’ Netanyahu că oltenii sînt un soi de secui ai evreilor, fiindcă acu’ două mii de ani legiunea iudaica a lui Traian a campat pe malul Jiului, cerînd pămînt, apă şi brînzică de vaci? Sau faptul că, trăind noi din acelaşi humus datorită lui Ceauşescu, care a exportat la Tel-Aviv nu doar evrei, ci şi cernoziom mioritic, cărat cu avioanele în saci sigilaţi, pentru plantaţiile de avocado, Benjamin Netanyahu s-a simţit obligat să devină avocatul diavolului, strîngîndu-l la piept pe adoratorul lui Hitler şi băgîndu-i Israelul în traistă prin afirmaţia că „În Israel sînt două categorii de oameni: unii care sînt români şi au rude în România şi alţii care sînt prietenii României“.

O mai faină definiţie a poporului ales nici că se putea, cu atît mai mult cu cît protocroniştii noştri verzi susţin de multă vreme că Iisus era un pic român şi că nişte indivizi dubioşi l-au cam răstignit pre dînsul. Numai că nu ne-am dumirit dacă de dragul brînzei de vaci sau de sila faţă de urmaşii lui Yasser Arafat a ascuns domnul Netanyahu în mînecă milioane de israelieni care vorbesc ruseşte, ai căror bunici fost-au siliţi să-şi sape singuri mormîntul înainte de a li se trage un glonţ în cap, pe vremea cînd, complexat de amiralul de apă dulce Horthy, mareşalul Antonescu se visa şi el comandant pe nava „Biruinţa“.

5 comentarii

  1. #1

    Ceva nou, nimic?

  2. #2

    Fain

  3. #3

    Base nu trebuie considerat adorator de Hitler,ci doar un Gafencu ,care a spus ce gandeste orice roman,adicatelea ca Basarabia trebuia recuperata si nu puteam fara ajutorul Germaniei.Trebuia sa-si pastreze gandurile pt. el,ca e presedinte de stat,nu unul care vorbeste la o votca la carciuma de la gara.

  4. #4

    tare si la obiect daca continuati asa vom devenii cititorii fanatici ai aceste noi reviste satirice

  5. #5

    daca e adevarata povestea istorica atunci e ras cu plans baliga de manz…si antonescu a luat glont…basescu probabil l-ar prta la gat pe o ata chirurgicala de culoare neagra

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]

  • Cocalarul războinic s-a retras strategic

    20 octombrie 2020

    Țineți minte cum, pe 31 decembrie, Marcel Vela, un neica-nimeni până atunci, în ochii publicului național, sărea direct la gâtul lui Raed Arafat, începând un război din care, de fapt, […]

  • Epoca neaveniților

    13 octombrie 2020

    ,,Credința zugrăvește icoanele-n biserici” – acest vers eminescian, ce definește puterea izbăvitoare a credinței capabile să înalțe arta mai presus de pensula zugravului, ar trebui scrijelit pe zidurile instituțiilor de […]

  • Zuckerman și românii

    13 octombrie 2020

    America ne iubește. Ne face autostradă și cale ferată de la Marea Neagră la Marea Baltică, ne scoate din ghearele 5G-ului chinezesc, ne rezolvă reactoarele de la Cernavodă. Ne dă […]