Burleanu a primit încă o condamnare de patru ani la conducerea FRF

Dacă v-a trecut vreodată prin cap că Răzvan Burleanu a candidat la funcția de președinte FRF și a câștigat-o a patra oară la rând pentru binele personal, sunteți naivi. El are o misiune. Când era la școală, băieții de la el, din zona Moldovei, visau să fie Hagi, Lăcătuș, Răducioiu, Baggio, Romario etc. Ieșeau pe maidan cu numele lor scrise cu carioca pe spatele tricourilor, ca mai toți copiii anilor ‘90. Numai Răzvan venea în costum și se juca de-a președintele. Spre deosebire de ceilalți, care sperau la glorie, faimă și bani, el își dorea de mic binele fotbalului românesc. Îl chemau părinții în casă, dar el bătea mapa afară, la perete, cât era ziua de lungă. Rupea câte zece pe an, până într-o zi când a primit o servietă adevărată, de vinilin, cum numai directorii aveau. Din acea clipă a știut sigur ce va face în viață.

Anii au trecut, iar tânărul Burleanu a devenit tot mai obsedat de meseria de președinte de federație. Avea în cameră postere cu președinți de federații de afară, chiar și cu prim-vici sau secretari generali, atât de mult iubea ce urma să facă. A practicat puțin fotbalul, ca junior, dar de silă. A încercat și cu arbitrajul, însă puterile fiindu-i limitate doar asupra jucătorilor și numai pe durata meciurilor, l-a abandonat. S-a dus la SNSPA, unde și-a șlefuit limbajul de lemn, care astăzi e aproape de perfecțiune. Dar ca să fie sigur că nimic nu va sta în calea visului său de a deveni conducător, a urmat, bineînțeles, cursurile Colegiului Național de Apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare Carol I. Nu este exclus ca un profesor de acolo să-i fi recunoscut talentul imens. A preluat de foarte tânăr destinele federației autohtone de minifotbal, un fel de țurcă la care marile națiuni fotbalistice nici nu se uită, dar unde România este campioană mondială o dată și regina Europei de șase ori.

Din acea poziție, Burleanu a început să calce timid pragurile radiourilor și instituțiilor media dispuse să-l asculte. Sătui de Mircea Sandu și de țărănoii analfabeți care făceau bani cu lopata în jurul lui, mulți au pus botul la tinerețea și entuziasmul acelui băiat din Bacău care vorbea fără greșeli gramaticale. Puțin au crezut în el. La Sport Total FM, de exemplu, a intrat timid de multe ori, mereu jovial și cu căciula-n mână, profitând de idealismul și naivitatea băieților care făceau emisiuni acolo. A primit un spațiu de exprimare care i-a crescut notorietatea și încordat puțin mușchiuleții. În 2014, marele favorit la alegerile FRF a fost Gică Popescu, decis să candideze a doua oară după chifla din 2005. A fost arestat și băgat în pușcărie în ajunul votului. Unii au făcut paralele atunci cu anii ‘50 din comunism. Alții au râs. Dar Burleanu, de la prima încercare, a ieșit președinte fluierând, iar rânjetele au început să le înghețe pe fețe an după an.

Suntem în 2026, omul tocmai s-a apucat de al patrulea mandat, după un vot la care și-a zdrobit singurul contracandidat. Puterea pe care o are pare mai mare decât oricând. A fost și este înconjurat de personaje șterse, fără tangențe cu lumea sportului, precum Vișan sau Bodescu, genul de băieți pe care îi poți vedea în recreații, la țigară, prin curtea Universității Naționale de Apărare. Ține în portofel țucălari bătrâni, precum Stoichiță, sau foști jurnaliști abili, precum Vochin. În cei doispreze ani de când conduce federația, performanțele fotbalului românesc nu au depășit perioada Mircea Sandu decât la naționala de tineret. Fără continuare sănătoasă la seniori, din păcate. Sistemul pus la punct în cele trei mandate de până acum pare impenetrabil, păstrându-se marile probleme din era Nașu’, doar că sunt îmbrăcate în haine corporatiste. Burleanu de astăzi are câte puțin din Adrian Năstase, Ponta, Dragnea și Iohannis. E temut, arogant, superior, alunecos, periculos și sfidător. Își tratează opozanții cu dispreț și comunică foarte controlat, doar în mediile pe care le stăpânește. Încet, încet, parcă începe să semene și cu Putin. Oricum, trebuie să apreciem că individul e dispus să se sacrifice oricât pentru binele fotbalului nostru, chiar și cu prețul unei condamnări pe viață la funcția de președinte FRF.

M.T.