Pentru ca băieții și fetele de la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații să poată reglementa comunicațiile, trebuie să poată și ei comunica. Or, pentru asta e nevoie ca cineva să se ocupe de repararea și întreținerea calculatoarelor din dotare, chestiune pentru care ANRC a pus la bătaie ceva mai bine de un milion de lei. Ba chiar au organizat și o licitație, iar dintre cele șase oferte a fost aleasă cea depusă de Power Net Consulting SRL din București. Care, să vezi potriveală, a avut oferta de fix 1.065.000 de lei plus TVA, tocmai cît maximul pe care ANRC îl evaluase și pe care era dispus să-l plătească. Trecînd însă peste potriveala asta dintre cerere și ofertă, mai trebuie să luăm în calcul și potriveala cu care SRL-ul cu pricina se lipește la contracte publice. Firma, deținută de niște domni pe nume Ștefan Mustață, Emil Munteanu și Eduard Grădinescu, a reușit să-și treacă printre clienți, pe sume deloc mici, instituții precum Consiliul Județean Constanța, Ministerul de Interne, Inspectoratul General de Poliție, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor sau Camera Deputaților. Or, la o așa listă cu clienți, nici nu-i de mirare că SRL-ul își zice că e integrator de sisteme. Ah, și v-am zis oare că Power Net Consulting apare în dosarul licențelor Microsoft? Ei, vă zicem.
Ca să comunice mai bine, ANRC dă un milion să-și repare calculatoarele

Zoom Ca să comunice mai bine, ANRC dă un milion să-și repare calculatoarele





