Avem de-a face cu unul dintre puţinele cazuri, la rubrica asta, în care vorbesc despre un om care nu mi-e antipatic. Nu, Cabral mi se pare un tip OK. Nu m-ar deranja să fiu vecin cu el. Ne-am saluta în scara blocului şi am vorbi de lucruri importante ca întreţinerea şi termoizolarea. După care eu aş veni cu un plan de asasinare a cîinelui vecinei şi el ar rîde, crezînd că glumesc.
Dar aşa, ca om, mi se pare puţin anost. Singura calitate care l-a făcut să apară la TV e aia de negru. S-a gîndit un producător că ar da frumos ceva exotic pe ecran şi, fiind lipsit de imaginaţie, în loc să aleagă un tip care jonglează cu drujbe, l-a ales pe ăsta, că e negru. Asta a fost impresia producătorului după un studiu de piaţă: că românul e atît de prost încît s-ar uita la un negru cum vorbeşte şi s-ar minuna, cu toate că negrul nu spune nimic interesant. Serios, nu e nici extraordinar de amuzant, nici prea spontan, nici nu joacă bine, e un tip absolut normal. Singura calitate care-l scoate în evidenţă e aia de negru. Dacă s-ar fi născut alb, n-ar fi ajuns la TV decît în calitate de victimă la ştirile de la ora 5. Are norocul ăsta că românul e foarte înghesuit şi se minunează la el ca la un exponat.
Pe mine faptul că e pigmentat diferit mă lasă rece. Ce mi se pare ciudat e că, dacă-l judeci pe Cabral doar după personalitate, e cel mai alb om din toată ţara. Vi l-aţi putea imagina pe Cabral dînd din cap, cu şapca înclinată, pe hip-hop? Nici eu. Pînă şi Patapievici mi s-ar părea mai natural în postura asta. Vi l-aţi putea imagina pe Cabral furînd o bicicletă? Normal că nu. Nu are nevoie. El are bicicleta lui cu multe stopuri reflectorizante, să nu păţească ceva. Dă tweet-uri despre traficul de biciclete şi scrie pe blog-ul lui despre problemele bicicliştilor. Are blog. Povesteşte despre viaţa lui de familist, care găteşte cu nevasta. E atît de anost încît simt că adorm doar scriind despre el. Cel mai banal cetăţean gospodar din ţară, doar că negru.
Mi se par fascinante trăsăturile astea mici, aparent banale, care propulsează oameni la rangul de vedetă. Cum i-a răpit genetica destinul de funcţionar bancar acestui biet om, absolut normal. Poate ar fi fost mai fericit aşa, cine ştie? Sigur mai liniştit. Aşa, tot timpul trebuie să stea cu grija că, dacă suferă o depigmentare, îşi pierde locul de muncă. Sau mai rău, dacă apare un imigrant african care ştie să facă ceva interesant.
Publicat în Cațavencii, nr. 3 (81) 2013
