► Din celebra serie "Cum să-l facem pe prost să dea click pe un rahat": deunăzi, cancan.ro publica un titlu alarmant – "Tragedia care s-a întîmplat azi-noapte: drama prin care trece Brad Pitt", însoțit de o imagine dramatică din Se7en (David Fincher, 1995). Fraierii care puneau botul la această tipică harneală tabloidă, avînd impresia că s-a întîmplat ceva foarte nasol cu starul din Legends of the Fall (poate că Angelina mai înfiase un copil fără știrea lui sau, Doamne ferește, poate că producătorii tocmai anulaseră sequel-ul la World War Z), aveau surpriza să descopere că drama din Cancan ducea direct către o benignă știre de pe procinema.ro. Titlul: "Tragedie pe platourile de filmare de la Fury, cel mai recent film al lui Brad Pitt: un cascador a fost înjunghiat accidental". Numele cascadorului contează, așa cum ne așteptam cu toții, mai puțin.
Verdict: TUPEU HOLLYWOODIAN
Poate e inutil să vă avertizez, dar îmi fac datoria de analist tabloid: astfel de țepe sînt extrem de frecvente pe cancan.ro. Poate că ele au legătură cu faptul că site-ul în speță e parte a marii (sau, mă rog, deja a fostei mari) familii PRO, ca urmare a unui contract de management care există între Cancan și PRO TV SA. Deci un anumit număr de link-uri obligatorii către PRO Cinema e inclus în contract. Sau poate că nu are legătură, ci doar foarte mult tupeu. Caz în care aștept cu mare interes ziua în care două din cele trei titluri de deschidere de pe cancan.ro vor fi trimiteri senzaționale către Ziarul financiar.
► Propun să continuăm în forță, cu o știre senzațională de pe același site vecin cu superbanalul: "SCENE CRIMINALE LA DANSEZ! Ruby și-a aruncat chiloții pe ring și și-a luat partenerul la bătaie" (cancan.ro, 18 octombrie).
Verdict: CHILOȚII LUI RUBY CONTRAATACĂ!
La prima vedere, coregrafia domnișoarei Ruby părea o combinație letală sau doar absurdă între deja celebrul dans erotic la bară și așa-numitul freestyle, gen – în care fiecare nimfomană dansează, practic, ce vrea pana ei. Dar am analizat atent episodul dansant și, în fine, am înțeles exact ce s-a întîmplat în realitate. Deci Ruby, cîntăreața criminală (credeți-mă, am ascultat-o), a vrut să demonstreze juriului că nu degeaba a apărut pe Facebook în fofoloanca goală, precum marile dive de pe pornhub.com. Așa că a scos o pereche de chiloți din geantă și i-a aruncat spre masa juriului, țintindu-l pe Wilmark. Numai că-n locul lui Wilmark, care fusese concediat de la Dansez pentru tine cu două ore înainte de emisie, stădea Elwira, nevasta lui Mihai Petre. Care Elwira – nu s-a văzut la televizor, dar știu sigur că așa s-a întîmplat –, pomenindu-se din senin c-o pereche de chiloți străini în freză, a-nceput să țipe isteric. Moment în care partenerul cîntăreței criminale a intrat în panică, întrucît nimic din toate acestea nu se încadra în scenariu. Iar Ruby l-a luat, normal, la bătaie, pentru că unui prost care nu-nțelege de glumă nu i te poți adresa normal, arătîndu-i că n-ai chiloți pe tine.
Dragoș Vasile