Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Caimacul programului „Laptele și cornul” ajunge tot la firmele de casă

Zoom Caimacul programului „Laptele și cornul” ajunge tot la firmele de casă

Sigur că avem probleme cu sistemul de învățămînt, că nu prea mai avem profesori de calitate, că elevii învață din fel și fel de manuale făcute în dorul lelii, că se duc să-și facă nevoile în fundul curții, ceea ce e bine, căci în felul ăsta stau mai puțin în clasele care riscă să se prăbușească peste ei, dar nu-i nimic. Le băgăm sistematic copiilor pe gît lapte și cornuri, iar asta compensează toate celelalte probleme, se pare. Unde mai pui că sistemul ăsta, născut în perioada de glorie a unui personaj precum Năstase, a transformat bugetele în niște pușculițe pentru lăptarii și patiserii preferați de partid și de noua nomenclatură, ceea ce, desigur, e bine iar.

Să luăm, de exemplu, județul Hunedoara, condus de pesedistul Mircea Flaviu Borborea. Programul „Laptele și cornul” va scoate din bugetul instituției ceva mai bine de 20 de milioane de lei anul acesta. Și, cum puteți deja ghici, banii vor ajunge la niște firme alese pe sprînceană.

Suma de 9.753.969 de lei plus TVA va ajunge în conturile firmei Lactate Bicos, care a reușit să cîștige licitația, la care a participat de una singură, pentru furnizarea laptelui UHT în școlile și grădinițele din județ. Compania este controlată de un domn pe nume Florin Herbai, cel mai mare lăptar al programului „Laptele și cornul”, care mai deține și Simultan SRL, firmă cu care a cîștigat sute de contracte cu statul. De altfel, despre afacerile domnului Herbai am mai scris noi pe aici, omul fiind nu doar un afacerist cu mare succes la contractele cu statul, dar și un sponsor fidel al partidelor, donator atît la PSD, cît și la PNL. Bașca, pe lîngă susținerea financiară la care se limitează acum, făcuse o vreme și niște stagii prin PDL și PSD, că, mna, să cunoască sistemul.

Alți 10.566.800 de lei plus TVA vor ajunge în conturile firmei Prioritar Impex, care va distribui produsele de panificație în cadrul aceluiași program, la nivelul județului Hunedoara. Și firma asta este una cu mare lipici la banul public, fiind totodată și conectată la politichie, patronul ei fiind fiica unui consilier PNL din Călan, Hunedoara. În ultimii zece ani, firma a reușit să primească sute de contracte în valoare de zeci de milioane, de la instituții de prin Alba, Hunedoara, Mureș sau Sibiu, încît nu ne-ar ajunge o revistă întreagă să le enumerăm pe toate.

Însă ceea ce e important e că elevii vor avea parte de lapte și corn. Vorba aia, măcar atît, dacă educație nu prea mai facem.

929 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta