Teorie și creație. Astăzi, o întrebare: la ce i -au folosit cărțile?
Reporter: La ce ți-au folosit ție cărțile?
Caius Dobrescu: Încep prin a spune că, luate în sine, cărțile nu cred să facă neapărat bine minții și spiritului. Bin Laden sau Mohamed Atta, fără îndoială, au citit și ei pe undeva cîte ceva. Și, venind spre noi, îmi lasă aceeași senzație și neo-legionarii, tracomanii, coruțienii sau tîmpiții care fac reforma în educație. Să revenim în timp pînă la sfîrșitul anilor ’80. Cînd nu era doar greață și plictiseală în întreaga țară și în Capitală, adică în multilateral-subdezvoltatul București – ci plutea în aer și amenințarea că, dacă miști în miriște, s-ar putea s-o mierlești. Ei bine, de această demență, de acest amalgam de cretinism și cinism, puteai scăpa doar prin dadaism. De Kim Ir Sen, prin Tzara sau Hans Arp. Dar, ca să fiu mai precis, mă refugiam mai degrabă în Lumea văzută de Garp, romanul lui John Irving. Sau, ca experiența să fie și homeopatică puțin, în apocalipsa veselă a lui Pynchon, din, desigur, Curcubeul gravitației! Aș aduce un tribut și levitației, exaltării de greiere căruia nu-i pasă de ce-o să se-ntîmple cînd se termină vara, deprinsă de la nemuritorul poet Frank O’Hara (care, de fapt, a căzut sub tăișul Marii Coase chiar în anul cînd m-am născut eu, ’66). Lumi, vedeți, de hîrtie, ce amestecă erotism și filozofie. Cărți pe care, traducînd aproximativ în română, moraliștii le-ar numi: de citit cu o singură mînă. Dar, sincer vorbind, tocmai în modul în care dau ghes transgresiunilor imaginare stă puternicul lor efect antistres. Pe de altă parte, și azi, cînd trebuie să urc masivul panicii pînă în pisc, de exemplu cînd trebuie să merg la Fisc, să pătrund adică din nou într-o lume cu atîția factori de risc, încît nu mai are nici structură, nici contur – mă calmez dacă citesc în prealabil, să spunem, un roman polițist de regretata Batya Gur. E o consolare să știi că măcar acolo, într-un Ierusalim fictiv, cu celeritate inspectorul Ohayon desface întotdeauna cochiliile Răului, oricît de sudate. Termin prin a spune că, totuși, de la citit nici un ajutor nu-ți poate veni, cînd, să spunem ca să luăm un exemplu din viață, încep să-ți moară prietenii.
Rep.: Ce cărți te-au rătăcit?
C.D.: Am să culeg „rătăcirea” în momentul de față cea mai coaptă, aleasă din ceea ce aș numi literatura cu volanul pe partea dreaptă. Precizez imediat – fiindcă nu cred că te-ai gîndi tocmai la ea inter alia – că e vorba pur și simplu de Australia. Și anume despre romanul în versuri al regretatei Dorothy Porter, The Monkey’s Mask. În română, e drept, sună cam flasc, și în plus traducătorul greu decide ce sacrifică și ce cruță: „Masca maimuței” sau mai degrabă „Masca de maimuță”? Florin Iaru voia să-și intituleze un volum, la mișto, Poezii polițiste. Ei bine, Dorothy Porter a reușit să facă să reziste, ba chiar să triumfe echilibrul extrem de improbabil, de rar, dintre versul pur, transparent, și intriga cea mai noir. Recunosc, această căsătorie chimică fericită m-a făcut să mă „rătăcesc” – în sensul că m-a scos de pe orbită. Energia poetică îți înconjoară mintea ca o liană, în timp ce urmărești pas cu pas demersurile lui Jill Fitzpatrick, detectiva lesbiană. Cum se adîncește în mintea ei și a altora, ca într-un labirint din beci, pe fundalul unui Sydney ce seamănă mai degrabă cu Berlinul din anii douăzeci. Presupun că oricine probează Masca descoperă relativ repede că e o capodoperă.
Rep.: Ce drumuri pe net te rătăcesc, astăzi?
C.D.: Păi, dacă tot am vorbit de Dorothy Porter, să spunem că mare parte din opera ei se poate găsi, liber, online, pe site-ul Australian Poetry Library, la adresa www.poetrylibrary.edu.au. Unde „au”-ul final se citește „o”, deci iată că și pe-asta tocmai am rimat-o! Un site susținut de ceva ce se cheamă Fondul Cultural, dar legitimat și de sigla, plasată central, a prestigioasei Universități din Sydney. O să rîzi, dar acolo, la ei, nici Guvernul nu se rușinează să sponsorizeze poeții, bărbați sau femei. Sau transgenerici, dacă pentru asta optează. Bun, aș putea da și alte adrese, dar mă tem că aș putea-o lua peste cocoașă dacă se va vădi ulterior că sînt ilegale, sau imorale, sau îngrașă…
Rep.: Cum îți cauți sensul tău, ca om, pe net ori în lumea reală?
C.D.: Sincer să fiu, nu prea știu cum să abordez întrebarea. Despre sens, în lumea reală sau virtuală, aș putea spune doar că mi-l caut cu lumînarea. Cît despre marea mlaștină a Internetului, simt chiar acum că mă absoarbe în ea. Abia dacă mi-a mai rămas gura la suprafață… La revedeeere! Pa, paaa!
