Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Camera Deputaților strînge cureaua de la motor

Zoom Camera Deputaților strînge cureaua de la motor

Reforma instituțiilor e în toi și măsurile sînt atît de dure și de complexe că depășesc orice așteptare. Spre exemplu, Camera Deputaților, unde Ciprian Șerban încă-i numără pe angajați, ca să vadă pe cine și mai ales dacă poate da afară, a ajuns deja cu reforma la un așa nivel că instituția își repară mașinile. Adică, unde te-ai fi așteptat să le folosească o dată, de două ori, și-apoi să cumpere altele noi, am ajuns să avem mașini duse la tinichigerie și atelier, spre a fi reparate. Sigur, dacă tot nu mai cumpără altele noi, însă, au decis să le repare mai temeinic. Adică să le repare ceva mai scump. Asta și pentru că toate s-au scumpit, contextul global, Trump, Ucraina, prețul grîului, al gazelor, chestiile astea.

Mai exact, băieții avuseseră o listă cu chestii de reparat, căci fiecare tip de mașină trebuie reparată la reprezentanța ei. Astfel, au fost semnate vreo trei contracte, care să acopere toate cele patru loturi, că aici vorbim doar de mașinile nemțești Mercedes, VW, Audi și BMW. Restul, Daciile și ce-or mai avea pe la Cameră, fac parte din altă treabă. Care va fi și aia, evident, reformată. Cert este că, în primă fază, cele trei contracte aveau niște valori oarecum bătute în cuie, respectiv 376.000, 92.000 și 453.000 de lei. Acum, însă, cînd contractele sînt ca și încheiate, două dintre ele au trecut printr-un proces de reformă. Așa se face că, pe 22 ianuarie, contractul de 376.000 a ajuns să fie crescut la 565.000 de lei, în timp ce, pe 27 ianuarie, un contract de 92.000 inițial a fost crescut la 138.000. Ultimul va crește și el, probabil, că doar n-o să rămînă tocmai cel cu Țiriac Auto bătut în cuie, la valoarea inițială. Și, uite așa, reforma începe să prindă contur și la Camera Deputaților, unde îngrijirea mașinilor va fi ceva mai scumpă. Fiind însă vorba de mașinile nemțești de care ziceam, merită.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta