Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cântecul de lebădă pitică al lui Boc

Zoom Cântecul de lebădă pitică al lui Boc

Știam, știam eu că Emil Boc nu și-a spus ultimul cuvânt. Marii clovni au ceva din personajele negative ale filmelor americane: crezi că au mierlit-o, dar odată deschid ochii și le sar în spate eroilor principali. Bine ai revenit, Emile!

Boc, mărginitul Boc, cel care ne-a mai alinat sufletele în vremea terorii băsiste, Boc, un om atât de insignifiant încât faptul că se folosea Băsescu de el chiar nu o deranja pe Elena Udrea.

Cine ar fi crezut că unealta mică și pocită a lui Băsescu va da dovadă de atâta aroganță? Poate nu vă mai amintiți, dar Boc îi trimitea pe ”mitici” la muncă, sudul leneș nu mai era pe gustul său. Mă rog, probabil încă-i mai venea pe gât un damf de marinar afumat. Se întâmpla la nici un an după ce i s-a dizolvat partidul și după ce și-a dat seama că politică la nivel înalt nu mai pupă. Răzbunătoare creatură, ceea ce, sincer, nu aș fi crezut.

Alianța Vestului este, în primul rând, o creație izvorâtă din aroganța unor închipuiți: superioritatea etnică. Vestul, în cazul de față, nu e vestul României, cât vestul Europei. Ei sunt altfel, ei sunt muncitori, ei sunt civilizați, ei nu sunt ca alții. Și când spun „ei” mă refer exclusiv la niște primari căzuți în delir etnic și la câțiva separatiști de colț de stradă care s-au urcat la ocazie în porcăria asta.

De aici, mai departe, Alianța Vestului se lasă purtată de închipuirea, speranțele și uneltirile vremii: va fi oare Boc propus candidat la președinție? Se va forma un nou partid politic?

Pentru că ce sunt acești primari, de fapt: tehnocrați cu sânge ales. Ei sunt mai europeni, ei fac treabă, ei vor banii UE, ei au de lucru, nu fac gargară politică de Regat.

Credeam că cea mai penibilă construcție pe care o dă Ardealul este Grupul de la Cluj – acea amestecătură securisto-politică din care s-au scurs figuri ca Ioan Rus sau Vasile Dîncu. M-am înșelat.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Bun text, bravo!

  2. #2

    Cam o data pe saptamana multumesc Domnului pentru sansa de a fi plecat din Oradea la Bucuresti acum mai bine de 20 de ani. Trecand prin orasul natal de cinci-sase ori pe an, ma consider un om foarte norocos. Subscriu la toate cele legate de Boc, dar Cluj-Napoca este in alta galaxie decat Oradea. Dar PR (mai precis fake news) functioneaza. Clujenii l-ar schimba pe dl Emil cu primarul municipiului de pe Crisul Repede.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta