Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

CARMEN MUȘAT: ”Foarte mulţi oameni care au pornit în presă, acum douăzeci şi ceva de ani, cu idealuri şi exigenţe mari au renunţat pe parcurs”

Zoom CARMEN MUȘAT: ”Foarte mulţi oameni care au pornit în presă, acum douăzeci şi ceva de ani, cu idealuri şi exigenţe mari au renunţat pe parcurs”

Nu face jocuri politice. Crede în independența jurnalistului român. Nu vrea să iasă în față, deși e șefă de revistă. Carmen Mușat e o optimistă care se îndoiește de politicienii autohtoni, dar nu se pierde cu firea din cauza asta.

Cristian Teodorescu: Ce mai face Observator cultural, această revistă care apare pe banii familiei tale?

Carmen Mușat: Revista merge înainte, la turaţie maximă, cu proiecte în derulare şi altele pe care ne propunem să le iniţiem în 2018. Dar nu e deloc uşor să supravieţuieşti economic pe o piaţă profund viciată de disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte difuzarea şi recuperarea banilor de la difuzori care, de-a lungul timpului, s-au dovedit a nu fi de bună-credinţă. Pe de altă parte, este destul de greu de luptat cu mentalitatea aproape generală că totul trebuie să „se dea” pe gratis: accesul la varianta online a revistei şi la arhivă, ba chiar şi exemplarele tipărite, atunci cînd sînt expuse la diferite evenimente culturale. Cred că publicul de la noi nu conştientizează încă dificultăţile financiare cu care se confruntă o publicaţie, în general, şi, cu atît mai mult, o revistă culturală susţinută, în proporţie de 80%, din fonduri private. Orice produs cultural care ţine la calitate şi la independenţă editorială este, în condiţiile de la noi, un produs de lux şi orice contribuţie a cititorilor, beneficiari ai acestui produs, contează. Iar cel mai simplu mod de a susţine o publicaţie apreciată de cititori este abonamentul, direct la redacţie.

C.T.: Cît costă independența în cultura română de azi?

C.M.: Cred că independenţa editorială, conştiinţa  şi libertatea nu sînt – n-ar trebui să fie – valori negociabile. În ceea ce mă priveşte, aş prefera oricînd să renunţ la a face presă culturală dacă aş fi în situaţia de a accepta ca altcineva, patron, politician sau grup de presiune, să-mi impună conţinutul editorial sau alegerea colaboratorilor. Şi, cînd spun asta, ştiu sigur că şi colegii mei de la Observator cultural gîndesc, în această privinţă, la fel. Sînt perfect conştientă de riscurile pe care le implică refuzul de a adera la un grup sau altul, încăpăţînarea de a gîndi mereu pe cont propriu şi de a sta departe de coterii literare sau politice, îndrăzneala de a spune cu voce tare că împăratul e gol (mai ales în anii în care cei care s-au autoproclamat „intelectuali critici” se ploconeau „răsăritean şi moale” în faţa unui preşedinte la fel de corupt şi de populist precum cei care ne guvernează astăzi). Cînd vrei cu tot dinadinsul să-ţi păstrezi obiectivitatea şi să încerci să vezi nuanţele de gri, acolo unde toţi ceilalţi văd doar alb sau negru, nu e deloc uşor şi, pe termen scurt, poate fi un handicap. Dar eu sînt convinsă că această atitudine este de natură să facă diferenţa între luciditate şi isterie, între gîndirea critică şi fanatism. Şi cred că, dacă România nu a avut nici înainte de 1989 şi nici după aceea un intelectual de talia unor Václav Havel, Imre Kertész, Alexander Zinoviev sau Czeslaw Milosz este şi pentru că elitele noastre, orbite de propria lor strălucire, au gîndit mereu în alb şi negru, au îmbrăţişat metafora şi volutele retorice în detrimentul gîndirii critice şi al reflecţiei sociale, refugiindu-se din faţa unei istorii potrivnice – pe care n-au avut nici curajul s-o înfrunte şi nici capacitatea de-a o pune sub lupa gîndirii critice decît după prăbuşirea regimului comunist – într-o aventură culturală derulată in abstracto.

C.T.:Merită efortul de a fi independent ca editor de revistă?

C.M.: Eu aş formula altfel întrebarea aceasta: merită să fii editor de revistă sau simplu jurnalist dacă nu eşti independent, dacă te pretezi la orice compromis şi eşti dispus să-ţi tranzacţionezi conştiinţa? Te mai poţi numi jurnalist sau editor în aceste condiţii? Eu cred că nu! Presa noastră arată aşa cum arată azi şi pentru că foarte mulţi oameni care au pornit, acum douăzeci şi ceva de ani, cu idealuri şi exigenţe mari au renunţat pe parcurs; unii au dispărut cu totul, preferînd să se retragă din presă decît să-şi negocieze independenţa editorială, alţii (destul de mulţi, din păcate) au devenit mercenari, iar un număr foarte mic de oameni au căutat soluţii alternative, pentru a rezista fără compromisuri. Pentru aceştia am tot respectul!

C.T.:Cum ți s-a părut anul literar care a trecut?

C.M.: Din punct de vedere cultural, anul care a trecut n-a fost deloc rău. Au apărut destul de multe cărţi bune şi foarte bune, cărţi de proză şi de poezie, dar şi cîteva volume remarcabile de critică culturală şi reflecţie socială, atît de necesare pentru o cultură vie. Dinamica vieţii literare a fost intensă – cu multe festivaluri literare, muzicale, lecturi publice, dezbateri şi conferinţe, spectacole de teatru şi dans, o efervescenţă de bun augur, în pofida tuturor neajunsurilor vieţii politice şi sociale. Cred că societatea românească are anticorpi cu care poate lupta împotriva inerţiei, a fanatismelor ideologice şi a abuzurilor de ordin politic.

C.T.:Dar în general?

C.M.: 2017 mi s-a părut, din punct de vedere politic, un an foarte prost, la fel de prost ca 2012. Este trist să constaţi cum, la aproape trei decenii de la căderea regimului comunist, reflexele condiţionate ale majorităţii politicienilor autohtoni, din toate generaţiile şi din tot eşichierul politic, sînt, încă, de factură totalitară. Este deprimant să vezi cît de rudimentară este viziunea despre democraţie şi alegeri libere a celor care ne conduc şi care au impresia că victoria în alegeri le conferă drept de viaţă şi de moarte asupra celor care i-au trimis la guvernare. Pentru foarte mulţi politicieni români nu există nici o diferenţă între cetăţeni şi supuşi, ei comportîndu-se la guvernare precum autocraţii absoluţi. Dar la fel de deprimant este şi spectacolul unora dintre cei care se opun abuzurilor guvernanţilor, recurgînd la o retorică la fel de populistă, dar, desigur, cu semn schimbat. Spun asta pentru că unii dintre cei care astăzi pretind că au autoritatea morală de a sancţiona derapajele actualului guvern şi ale actualului Parlament nu au protestat deloc în perioada 2006-2012, cînd foştii guvernanţi, reprezentanţi ai partidului fostului preşedinte, apelau la exact aceleaşi tactici şi stratageme de a anihila Opoziţia şi de a eluda procesul democratic. Dar asta nu scuză cîtuşi de puţin modul în care acţionează azi majoritatea parlamentară şi actualul ministru al Justiţiei. Asaltul iresponsabil asupra legilor Justiţiei e de natură să bulverseze cu totul sistemul judiciar care, să recunoaştem, nu a avut niciodată, înainte de 2015, şansa reală de a fi cu totul independent.

C.T.:La Observator s-a rodat o echipă de critici tineri care scriu fără „agendă”. Ce părere ai despre criticii cu „agendă”?

C.M.: Da, Observator cultural are o echipă de critici oneşti, care scriu despre cărţi în mod profesionist şi mă bucur că lucrul acesta se vede. Sînt oameni care se respectă pe ei înşişi şi care îşi respectă profesia atît de mult, încît nu îşi permit să se compromită formulînd judecăţi de valoare care nu au acoperire în cărţile pe care le comentează. Criticii cu „agendă” nu vor trece proba timpului, oricît de multe cărţi din articolele publicate în presă ar reuşi să încropească în timpul vieţii. E nevoie de ceva în plus pentru a reuşi să laşi o urmă în cultură, chiar şi într-o cultură „mică”, precum cea autohtonă.

C.T.:Mai avem dictatori literari?

C.M.:  Probabil că mai sînt unii care, privindu-se în oglindă, îşi închipuie că sînt în stare, printr-o simplă cronică sau printr-o activitate fulminantă pe Facebook sau pe tot felul de site-uri, blog-uri sau mai ştiu eu ce alte platforme mediatice, să facă şi să desfacă ierarhii. Sinceră să fiu, mi se pare o iluzie şi chiar o mostră de vanitas vanitatum. În primul rînd pentru că doar într-o cultură ce funcţionează într-un regim politic dictatorial, centralizat şi cenzurat, pluralitatea vocilor critice poate fi redusă la doar cîteva. În al doilea rînd, pentru că nicăieri în lume, astăzi, nu mai există conceptul de „autoritate” critică în sensul de instanţă care emite un verdict autoritar. Chiar şi aşa, eu nu cred că am avut, vreodată, dictatori literari. Critici cu autoritate, conferită de profesionalismul şi de onestitatea lor şi, mai ales, de valabilitatea în timp a judecăţilor de valoare formulate de ei am avut şi, din fericire, avem şi astăzi, dar aceştia nu s-au manifestat niciodată ca „dictatori”. Un critic este, prin definiţie, un ins cu o acută conştiinţă a relativităţii, o persoană capabilă să distingă nuanţe, cu o gîndire liberală în esenţă, exact la antipodul unei atitudini dictatoriale.

C.T.:Cît de independent ți se pare scriitorul român de azi, care nu e cenzurat, dar e condiționat economic?

C.M.: Cred că autentica independenţă de gîndire nu poate fi condiţionată economic. Pe mine aşa m-au învăţat ai mei: nimeni nu te poate obliga să spui sau să faci un lucru care contravine conştiinţei tale. Şi îmi spuneau asta înainte de 1989, cînd frica şi privaţiunile de tot felul erau la ordinea zilei.

C.T.:Ai scos o carte. Ce-mi poți spune despre ea?

C.M.:Frumoasa necunoscută. Literatura şi paradoxurile teoriei, apărută în noiembrie la editura Polirom, este o carte la care am lucrat aproape şase ani. Îmi place să cred că este o pledoarie pentru literatură şi pentru regîndirea relaţiilor dintre literatură şi lume, dintre literatură, teoria literaturii şi istorie. Am pornit de la o serie de locuri comune în legătură cu literatura, cu intenţia autorului şi caracterul anistoric al demersului teoretic (pentru a nu enumera decît cîteva dintre conceptele avute în vedere) şi am încercat să pun toate ideile primite de-a gata sub semnul întrebării. Rezultatul a fost, şi pentru mine, surprinzător, pentru că am reuşit, cred, să demontez unele dintre prejudecăţile care ne împiedică să pătrundem dincolo de suprafeţe.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Hai ca ne-am lamurit si cu jurnalistii care cauta noduri in papura de genul nevasta nu stiu carui consilier lucreaza la biblioteca municipala sau barbatul primaritei din nu stiu ce comuna lucreaza la magazinul mixt, etc. dar de chestii mult mai ne la locul lor cum ar fi printul consort sau prim-doamna nu ne sar in ochi. Nu ne deranjeaza ca pe criteriul schimbarii de fluide corporale si atat, niste oameni primesc functii in stat de cel mai inalt rang si de mare influenta. Gasim la marginea universului o chichita si ne rupem gatul pentru ea. Sa nu astepte apoi clementa.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • O dublă înmormîntare

    22 mai 2018

    Înainte s-o cotească de-a bușilea spre infern printr-un tub de ciment folosit la canalele de irigații din pustiul libian, Muammar Gaddafi, observînd că trădarea trăiește în concubinaj cu ofițerii din […]

  • Evreunul contra Israel?

    22 mai 2018

    Ca dovadă că prostia nu e monopol PSD, șeful PNL a făcut o plîngere penală pe adresa Torei iudaice, acolo unde legea talionului, a ochiului scos și a dintelui spart […]

  • Când Dragnea și Orban se joacă de-a Messi

    22 mai 2018

    Liviu Dragnea a luat politica externă pe cont propriu. Nu i-a cerut-o nimeni, nu exista nici o presiune, aproape că nu aveam ceva numit ”politică externă”. Și-atunci, în infinita-i înțelepciune […]

  • Convertirea pescarilor

    15 mai 2018

    Duhnea Ierusalimul ca o străveche bute, Imperiul avea platfus și nu primea nici vești și cum dădeam cu vîrșa prin bălțile stătute, de mila Lui ne-am transformat în pești.   […]

  • Iohannis la numărătoarea morților

    15 mai 2018

    “A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, zicea Klaus Iohannis, în noiembrie 2015, cînd norocul său politic incendia clubul Colectiv și îi aducea pe tavă […]