Cînd e vorba de viață și de moarte, ca în ultimii ani în lumea largă și lîngă noi, Carmen Mușat, universitar și redactor-șef al revistei Observator cultural, vorbește direct, fără ocolișuri. Îi repugnă conspiraționiștii, clovneriile obsedatului de măreție Donald Trump și „misionarismul“ sîngeros al lui V. Putin și crede în puterea votului oamenilor normali în vremuri anormale.
Cristian Teodorescu: Cum să te simți în siguranță în vremuri ca astea, cu Putin, cu Trump?
Carmen Mușat: Aproape imposibil. Cred că nici optimiștii iremediabili nu se pot simți în siguranță în aceste vremuri care mă fac să mă gîndesc la anii ’30, cînd nu doar în Europa, ci în întreaga lume se auzea zăngănit de arme. Problema cu Putin și cu Trump e că, în vreme ce primul este foarte previzibil, cel de-al doilea e foarte imprevizibil. Știm cu toții, de multă vreme, ce își dorește Putin, a spus-o în repetate rînduri, încă de acum douăzeci de ani. Pentru el, cea mai mare catastrofă a secolului XX nu a fost nici Shoah-ul, nici Gulag-ul, ci destrămarea URSS. E convins așadar că misiunea lui este să facă Rusia mare din nou. Și Trump visează să facă America mare din nou, deși nimeni nu știe exact ce înseamnă asta și, mai ales, cum va face asta. Noi, cei din Europa, aveam impresia că America este o mare națiune. E drept că, în ultimele trei luni, am început să avem dubii în legătură cu sensul cuvîntului „great“.
C.T.: La noi ies în stradă georgeștii, auriștii, potiștii. Oamenii normali au oră la doctor?
C.M.: Eu sper că oamenii normali, cum spui tu, vor ieși la vot, nu în stradă. Votul este cel mai important drept și cea mai eficientă armă. E foarte bine că se poate protesta în stradă, asta înseamnă că trăim într-o democrație, oricît de imperfectă ni se pare că este. Iar cei care ies în stradă ar fi bine să-și aducă aminte că într-o societate fără partide nimeni n-ar avea dreptul să protesteze nici în stradă și nici în alte spații publice. Singurul lor „drept“ ar fi să aducă ode conducătorului iubit pe stadioane din ce în ce mai mari. Pentru că o societate fără partide nu acceptă demonstrații de protest, dacă e condusă de un lider care nu răspunde la întrebările jurnaliștilor, care pretinde că nu vorbește decît cu poporul – cum oare? Prin telepatie sau prin intermediul unui singur post TV, în care liderul suprem decide care sînt întrebările care i se pun? Și cine este „poporul“ în acest caz? Jurnaliștii incomozi nu fac și ei parte din popor? Să ne uităm la ceea ce se întîmplă în Rusia, acolo unde toți adversarii politici ai lui Putin au fost eliminați, toți opozanții reduși la tăcere, toți jurnaliștii incomozi asasinați – vezi Anna Politkovskaia –, iar protestele descurajate din start. Cine îndrăznește să protesteze împotriva războiului, ba chiar cine îndrăznește să utilizeze cuvîntul „război“, în Rusia lui Putin?
C.T.: Ți-ai fi imaginat că extremiștii autohtoni vor ieși vreodată cu steagul Americii să ceară „democrația lor“ în România?
C.M.: E de tot hazul brusca orientare pro-americană a celor care pînă mai ieri acuzau America de toate relele posibile. Dar este, totuși, o fractură logică evidentă în comportamentul acestor „suveraniști“ care se înghesuie să primească girul noului lider american. Să nu ne iluzionăm, însă, că extremiștii noștri ar fi devenit pro-atlantici; simpatia lor bruscă pentru America e ipocrită și conjuncturală, fiindcă e generată de simpatia lui Trump pentru Putin. De fapt, chiar și suveranismul clamat de extremiștii noștri este unul de fațadă, fiindcă nu interesul României îl apără ei, cerînd ieșirea din Uniunea Europeană și din NATO. Cine crede că României i-ar fi mai bine în afara Uniunii Europene este fie naiv, fie total ignorant, fie face de bunăvoie jocul unei puteri străine, care și-ar dori ca România să fie o pradă ușoară. Dar ceea ce nu mi-aș fi imaginat niciodată este fascinația unui președinte american pentru lideri autocrați precum Putin. Asta este, cu siguranță, cea mai mare surpriză de după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est.
C.T.: Putin îl urăște pe președintele Zelenski fiindcă îl încurcă în cucerirea Ucrainei, dar Trump de ce-l urăște?
C.M.: Pentru că Zelenski s-a dovedit a fi tot ceea ce el nu va putea fi vreodată: un adevărat bărbat de stat. Zelenski a fost actor de comedie, „un clovn“ – cum le place trumpiștilor să-l numească pe președintele Ucrainei – care a devenit, în condiții de război, un politician care nu și-a abandonat țara. E greu, cînd îți dorești din răsputeri un premiu Nobel și te consideri cel mai mare lider al celei mai mari națiuni din lume, să te-mpiedici de cineva care îndrăznește să aibă altă opinie decît tine, pentru că pune mai presus de interesele personale interesele unei țări întregi. Simpla lor alăturare îl face pe Trump să arate nu ca un lider politic, ci ca un negustor de piei de curcă sau, în cel mai bun caz, ca realizatorul acelei emisiuni TV în care spunea cu mare plăcere „You are fired!“. Din păcate, încă îi place să spună asta, deși nici America și nici lumea nu este un platou de televiziune sau o companie privată.
C.T.: Europa tot găsește dovezi că Rusia s-a amestecat în alegerile din România, în timp ce America lui Trump, Musk și J.D. Vance crede că alegerile de la noi au fost anulate fiindcă nu ne funcționează democrația. Cum devine asta?
C.M.: Toți cei pe care i-ai numit sînt adepții teoriilor conspirației. Au arătat în repetate rînduri, în intervențiile lor publice, că nu adevărul îi interesează, ci doar ceea ce spun ei că este adevărul. Cred că n-am mai văzut de multă vreme atîta dispreț pentru fapte, pentru logică și pentru argumente de bun-simț, din partea unor oameni politici reprezentativi pentru un regim democratic. Și este foarte straniu și, în același timp, îngrijorător să constați concordanța deplină între versiunea vehiculată de propaganda rusă și cea promovată de cei trei care-au speriat Vestul și Estul și restul lumii.
C.T.: Lumea pe care o știm e condamnată la dispariție, cu sau fără un război mondial?
C.M.: Eu sper, totuși, că lumea pe care o știm nu e condamnată iremediabil la dispariție. Se vor schimba multe, cu siguranță, dar sper că schimbările nu vor anula democrația și nu vor fi sinonime cu triumful regimurilor autoritariste. Cine e atît de iresponsabil încît să-și dorească un război?! Doar dictatorii își doresc războiul, cu orice preț, și acționează așa încît să-l provoace. E suficient să privim în istorie ca să înțelegem că nu oamenii simpli vor să intre în război cu alți oameni simpli, ci liderii care-și doresc să schimbe ordinea mondială, să cucerească noi teritorii, să-și extindă dominația asupra altor popoare, invocînd mereu tot soiul de pretexte. Ce faci cînd un astfel de lider îți invadează țara? Îl inviți să poftească și s-o ia pe toată sau numai cîte ceva, și anume tot ce-i poftește inima? Sau te aperi și încerci să-ți găsești aliați, cu speranța că vei reuși să-l alungi pe invadator? Și cum am putea, în această situație, să confundăm călăul cu victima, agresorul cu agresatul? Cum să pretinzi că acela care continuă să se apere și refuză să accepte condițiile agresorului este vinovat de continuarea războiului? Oare chiar ne-am pierdut cu toții rațiunea și bunul-simț ca să nu mai facem diferența între invadat și invadator? Ca să răspund la întrebarea ta într-o cheie optimistă: sper să nu se ajungă la război mondial și sper ca lumea noastră să continue să existe, cu bune și cu rele, cu mai multă înțelepciune, în orice caz. Poate că omenirea a învățat totuși ceva din istorie și va evita, măcar în al treisprezecelea ceas, o nouă conflagrație mondială.
1.429 de vizualizări
Din pacate setea de bataie in societate e mare. Poate ca e si un fel de autoreglare a populatiei umane. Ca si pandemia.