Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cartonașul negru al FRF și cartonașul maro al autorităților

Zoom Cartonașul negru al FRF și cartonașul maro al autorităților

Pe 11 septembrie 2026, pentru toate meciurile de copii și juniori din intervalul de vârstă U7–U16, ca instrument împotriva comportamentului abuziv al părinților și spectatorilor, Federația Română de Fotbal a introdus cartonașul negru. Asta pentru că în ultimii ani s-au constatat manifestări zoologice în tribune: înjurături, amenințări și chiar bătăi la competiții de juniori.

Concret, la primul comportament animalic al privitorilor, arbitrul oprește jocul și le cere antrenorilor să discute cu părinții/suporterii. Dacă scandalul continuă, meciul este suspendat zece minute, iar copiii sunt trimiși la vestiare. Dacă după reluare prostia continuă, arbitrul arată cartonașul negru tribunei și oprește definitiv partida. Este semnul că joaca s-a terminat din cauza adulților din jurul terenului. Echipa considerată responsabilă pierde meciul prin forfait, dacă este vorba despre o competiție în care există rezultate și clasament, și primește o penalitate de 2.000 de lei la prima abatere. La următoarea abatere de același tip, penalitatea se dublează și continuă să se dubleze la recidive. Dacă ambele tabere sunt responsabile, pot fi sancționate ambele. Totuși, rămâne la aprecierea oficialilor, arbitrilor și observatorilor ce înseamnă comportament abuziv. Vom avea, cu siguranță, eternele probleme românești de interpretare. Cartonașul negru pentru cretinii din tribune e un lucru bun, dar implementarea va întâmpina mari greutăți. E suficient să privim către zona de partizanat politic pentru a ne imagina cât balamuc vor isca aceste cartonașe negre.

De unde vine problema? E foarte simplu. Din felul complet strâmb în care este finanțat sportul în România. Statul și autoritățile locale bagă bani în ceea ce numesc „performanță”, adică în seniori, în echipe care trebuie să câștige repede, să promoveze repede, să aducă repede niște rezultate care pot fi puse într-un comunicat de presă și, eventual, niște contracte din care să mănânce și cine trebuie. Copiii și juniorii pot să aștepte, pentru că performanța adevărată se construiește în zece-cincisprezece ani de sărăcie și chin. Parandărătul nu cunoaște răbdarea. El trebuie produs în mandatul ăsta. Așa că primăriile ajung să finanțeze echipe de fotbal de Liga a III-a cu jucători aduși de prin toate colțurile lumii, dar nu găsesc bani pentru niște terenuri decente pe care copiii din oraș să poată face sport gratuit. Dacă puștiul tău vrea fotbal, baschet, înot sau tenis, îl duci la privat. Sau la câte un club departamental, unde, într-o formă sau alta, tot ajungi să plătești. Sportul de masă a dispărut. Selecția naturală începe nu de la talent, ci de la cardul părinților. Cartonașul maro ar trebui arătat, înaintea celui negru, tuturor celor care au reușit performanța extraordinară de a transforma sportul copiilor dintr-un serviciu public în talcioc.

Iar din clipa în care părintele plătește, începe jungla. Cluburile se feresc să impună reguli prea dure, fiindcă părintele nemulțumit își ia copilul, împreună cu rata lunară, și pleacă la concurență. Înjurând, bineînțeles. Iar fără clienți se închide crescătoria. Antrenorii, la rândul lor, ajung să accepte compromisuri, favoruri, pile, mici Messi cu două picioare neîndemânatice ținuți în teren pentru că tata „ajută clubul”, relații, mici combinații și tot soiul de mizerii care otrăvesc vestiarul înainte ca juniorii să învețe măcar corect pasa cu latul. Ceilalți părinți văd, află, bănuiesc, se simt furați și încep să urle de după gard. Unii pe bună dreptate, săracii, deși nimic nu poate justifica violența de după gard, nici măcar nedreptatea. Și uite-așa vine azi FRF, constată surprinsă că tribuna a luat-o razna și scoate cartonașul negru. Bun și el. Numai că, până la negru, trebuia scos unul maro pentru toți cei care au umplut sportul românesc de rahat.



Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Corect, domnule! Bun articol!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 16 septembrie
erbasu
Imapp
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia