Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Casa Poporului își numără energiile

Zoom Casa Poporului își numără energiile

Dacă s-ar fi găsit vreun deputat sau senator, posesor de doctorat în fizică alternativă, să inventeze un aparat de transformat înjurăturile și gîndurile „de bine” în energie electrică, la ora asta întreaga Casă a Poporului ar fi fost un fel de clădire autonomă energetic. Ba chiar ar fi putut lumina și cîteva cartiere, la cît de mult i-au umplut românii frigiderele în ultimele luni cu energie. Cum însă nu s-a găsit nici un priceputean să inventeze un asemenea aparat, șefii de la Cameră au decis că e cazul să facă un audit energetic al întregului complex.

Așa, să se știe pentru ce se plătește cît se plătește. Ba chiar, stați așa, există și un plan de obținere a unui certificat de performanță energetică. Că, vorba aia, măcar ceva să fie performant acolo, chiar și dacă numai pe hîrtie. Ei bine, pentru treaba asta aleșii vor sparge vreo 940.000 de lei plus TVA. Ceea ce nu e nici mult, nici puțin și nici nu contează, că doar nu plătesc aleșii din lefurile lor. Ca urmare a licitației organizate săptămîna trecută, pentru acest audit a fost aleasă SC Servelect SRL, o firmuliță din Turda, cel mai vicecampion din județul Cluj, care a reușit să vină cu cea mai bună ofertă. Care întîmplător a fost și singura. Dar asta e însă mai puțin important. Căci, pînă la urmă, nu-i chiar rău să aflăm cît și mai ales de ce consumă atît Casa Poporului. Ca să nu mai zicem că acum, cînd nu-i vor mai lăsa pe ziariști și cetățeni în sală, vor avea un motiv să nu deschidă ușa: că se face frig și costă mult încălzirea.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

  • Actorul

    29 august 2024

    Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine, arta-i maşinăria de curăţat cartofi, chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine, actor retras ca melcul în pantofi. Iată cum […]

Iubitori de arta