Băsescu n-a iubit doar tăria, ci și zidăria. Patima lui pentru case aproape că egalează dragostea pe care a arătat-o celor cinci valori ale democrației: abuzul, serviciile, scandalul, gheața și Elena Udrea.
E greu să-l faci pe unul ca Ponta să înțeleagă prin ce trece Băsescu atunci cînd refuzi să-i dai o casă. E ca și cînd unui bețiv care a golit fraudulos patru halbe cu coniac i-ai refuza-o pe a cincea, aia gratuită.
Una peste alta, fostul președinte e apărat de lege și e în dreptul lui să trăiască pe spinarea poporului român care, acum cînd vede ce chirii sînt în Primăverii, pricepe ce greșeală a făcut votîndu-l de două ori.
Ca să înțelegem costurile democrației, să facem o comparație cu Franța. E sora noastră latină mai mare, mai frumoasă și mai bogată, unde Micul Paris e trimis la cerșit de frații lui mai mari.
Franța cheltuiește cu fostul președinte Jacques Chirac 1,5 milioane de euro pe an. Fostul președinte Sarkozy o costă 2,2 milioane de euro pe an, iar fostul președinte Valéry Giscard d’Estaing – 2,5 milioane de euro pe an.
René Dossier, specialist în cheltuielile de la Élysée, zice că banii ăștia se duc pe chirii, pe gărzi, pe șoferi, pe servitori, pe lunetiști, pe transport și pe venituri personale. Pentru Chirac, Franța achită 248.816 euro pe an chirie. Sarkozy, care e mai fițos, o costă 309.342 de euro, iar VGE, care are mania luxului, stoarce din bugetul Franței 343.307 euro pe an. Toți locuiesc în palate ale căror cheltuieli de întreținere, mobilier, aparatură și echipamente sînt acoperite tot de stat.
Ministerul Apărării îl păzește pe Giscard D’Estaing cu doi subofițeri de infanterie care costă 109.130 de euro pe an și trei subofițeri de marină în valoare de 177.566 de euro pe an. Ministerul de Finanțe alocă un agent lui Sarkozy, doi lui Chirac și trei lui Giscard d’Estaing, la o valoare totală de 511.605 euro pe an. Numai orele suplimentare ale servitorilor (majordomi, șoferi, bucătărese) atrag costuri anuale de 124.400 de euro (Chirac), 155.198 de euro (VGE) și 299.574 de euro pentru chefliul de Sarkozy (în 2014).
Cînd e liniște și singurul pericol care-i pîndește pe foștii președinți e prostata, Giscard d’Estaing e păzit de alți 16 jandarmi la reședința sa privată (1,1 milioane de euro pe an), iar Chirac beneficiază de șase (400.000 de euro pe an). Pentru securitatea lui Sarkozy, francezii mai dau zece jandarmi, adică un plus de 700.000 de euro pe an.
Să ne întoarcem însă la chirii. Ca să nu comparăm mère cu père, să notăm că Franța are 66,6 milioane de locuitori, iar România abia 19,9 milioane, de 3,3 ori mai puțin. Apoi, Franța are un PIB de 2.900 de miliarde de dolari (2014), în timp ce noi producem de 18 ori mai puțin.
Dacă luăm populația ca referință, Băsescu ar trebui să stea într-o casă a cărei chirie ar fi între 75.398 de euro pe an (6.283 de euro pe lună) și 104.032 de euro pe an (8.669 de euro pe lună). La banii ăștia, Băsescu ar putea închiria un imobil așa cum îi place lui, cu sufrageria cît stadionul “Lia Manoliu”, cramă în fiecare dormitor și piscina olimpică a Clubului Dinamo în baie.
Dacă luăm ca model PIB-ul, atunci pe fostul președinte l-ar paște un coteț cu chiria cuprinsă între 13.823 de euro pe an (1.151 de euro pe lună) și 19.072 de euro pe an (1.589 de euro pe lună). Un fel de vila Mioarei Roman.
Ei, să fi făcut Băsescu împărțirile astea prin 2005, poate că ar fi ridicat dracului PIB-ul ca să nu mai intre într-un așa căcat imobiliar!
Incheierea articolului este abolut geniala!
Comparatia cu Franta edificatoare iar finalul concludet.