Într-o țară în care foarte mulți din cei care muncesc câștigă puțin e foarte ușor să-l demonizezi pe cel care “nu face nimic”, dar primește ceva, oricât. Cândva, în negura anilor ’90, când CDR pregătea meticulos dezastrul economiei românești, cetățenii s-au îndrăgostit de performanță și de suferință. În formula sa economică, acest mix a condus, peste ani, la o nouă definire a omului: omul e un animal productiv. Cel care produce merită, cel care nu, trebuie constrâns să producă, trebuie forțat să accepte să muncească pe nimic, dar e important să nu fie leneș. Cine nu produce și câștigă ceva, acela este un leneș, un pomanagiu, un cerșetor. Cerșetorii ne fac de râs nu doar în străinătate, dar ne țin pe loc și aici, în țară. Pentru că noi, cei care suntem animale productive, tragem și la dezvoltarea țării, dar trebuie să le dăm și lor de mâncare. Ei sunt un animal al trecutului care în fiecare lună ne mănâncă o parte din viitor.
La mijloc sunt două mari minciuni care au ajuns să producă între timp realitate, împărțind societatea și configurând, iată, cum se întâmplă de ceva vreme, discursul campaniilor electorale. Prima este cea care spune că, în România, “asistații” ar fi o povară pentru buget, o povară devenită problemă și pe care ar trebui s-o rezolvăm. Nimic mai fals. Cifrele României, legat de protecție socială, ar fi alarmante. Fals. Din contra, sunt îmbucurătoare într-un mod cât se poate de dăunător și cu efecte devastatoare pe termen lung. Între țările UE 28, România este pe ultimul loc ca procent destinat protecției sociale raportate la PIB: 11,4% față de media UE de 19,5%. Raportat la buget, România alocă 32,7%, față de 40,4% cât este media UE. În cuvintele Eurostat, sună astfel: “The weight of government social protection expenditure varied across EU Member States from 11.4% of GDP in Romania to 25.4% in Finland. Eight Member States – Finland, France, Denmark, Austria, Italy, Sweden, Greece and Slovakia – devoted at least 20% of GDP to social protection, while Romania and the three Baltic Member States each spent less than 12% of GDP on social protection”. Nici nu are rost să discutăm în termeni nominali, ca sume, pentru că am intra într-o zonă de-a dreptul rușinoasă.
A doua minciună este cea care spune că aparatul administrativ al țării este unul monstruos. Trebuie să dăm oameni afară, trebuie să avem o administrație mai “suplă” etc. Insuportabil de fals. Cifrele României nu ating nici aici media europeană: 4,7% cheltuieli cu administrația cea incredibil de stufoasă a României, față de media UE de 6,7% (din PIB). Raportat la buget, cifrele stau astfel: România – 13,4%, UE – 13,9. Putem să coroborăm aceste cifre cu faptul că segmentul românilor săraci e constant – spre o treime –, deși în ultimii 15 ani PIB-ul și bugetul s-au triplat. Astfel, am înțelege de ce urletele pesediste și tăriceniste cu “să mai rămână din profiturile companiilor străine în țară” sunt o prostie atâta timp cât distribuția veniturilor se face într-un mod habarnist și vinovat.
La muncăăă !
Stiti ce s-ar intimpla daca s-ar reduce la jumatate aparatul administrativ? Nimic!