Sărbătorim uniri mari și mijlocii, sărbătorim centenare și 30 de ani de la revoluție, și bine facem. Însă ar fi bine să arătăm ceva din prețuirea pentru anumite valori și-n celelalte zi din an. O valoare pe care ar trebui s-o prețuim, nu doar s-o sărbătorim, este anti-Meleșcanul. Nu poți să stai cu ditamai nomenclaturisul duhnind a epoleți pe a doua funcție în stat. Asta în timp ce sărbătorești și tot sărbătorești de toate.
Omul a arătat că e un traseist grețos, o curviștină oportunistă, plină de toate bolile tranziției. Nu am văzut vreo furie din partea lui Ludovic Orban, nu am văzut vreo furie din partea PNL. Din contra, îl salută toți ca pe un tătăiță senil, nenea Tudor, de la scara B, ăla care ne dădea apă când transpiram la fotbal.
În acest timp, însă, plini de sărbători ca dulapul lui Mele de schelete, ne uităm placizi la drama unuia ca Marius Oprea, un tip care chiar a făcut ceva, dintre aceia care pot arăta un lucru din țara asta și să spună: uite, aia mi se datorează. Marius Oprea a luptat să înființeze Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. A umblat pe câmpiile patriei căutând gropile comune în care au fost îngropați de autoritățile comuniste deținuți sau luptători împotriva regimului. S-a luptat cu uitarea și cu criminalii regimului în care Mele era un mândru slujitor. Cum naiba se face că sărbătorim un fel de lume, dar continuăm să trăim fără pic de revoltă într-o lume care arată total invers?
La fel, mă întorc spre PNL și spre marii luptători ai PNL pentru valori și tot ce mai vreți: unde sunt ei acum?
Nicăieri. Cu atât mai mult cu cât ultima plecare a lui Marius Oprea de la institut se datorează în totalitate acestei guvernări.
1.363 de vizualizări
