Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce poate să facă Georgescu după decizia CCR

Zoom Ce poate să facă Georgescu după decizia CCR

Curtea Constituțională a decis să respingă toate contestațiile depuse la decizia Biroului Electoral Central de a respinge candidatura lui Călin Georgescu pentru funcția de Președinte. Decizia este definitivă și nu poate fi atacată. Totuși, ce opțiuni îi rămân lui Călin Georgescu, ce poate mai poate face acesta?

– Călin Georgescu poate face flotări, însă nu mai mult de zece, că are o vârstă, și neapărat fără bătăi de palme.
– Călin Georgescu poate pleca în concediu de odihnă, însă trebuie să găsească o țară cu care România nu are acord de extrădare, în cazul în care procesul din care face parte se va termina cu o condamnare. Nu în cazul în care, ci când.
– Călin Georgescu poate să ceară sprijin internațional de la Kremlin, astfel încât Rusia să intervină direct în politica internă a României, dovedind astfel că el era un suveranist în adevăratul sens al cuvântului.
– Călin și Cristela Georgescu pot suna la familia Geoană pentru terapie post electorală.
– Călin Georgescu, împreună cu avocații, poate depune cerere la Academia Română pentru a fi adăugat și el în Alba ca zapada și cei cei șapte pitici.
– Călin Georgescu poate să își cumpere o mașină Tesla din toți acei zero lei pe care avea de când să-i cheltuie pe campania electorală.
– Călin Georgescu poate merge la Disneyland Paris, unde în baza certificatului de invalidat va putea să se dea pe toate instalațiile, chiar și pe cele cu limită minimă de înălțime
– Călin Georgescu poate reamenaja sufrageria de unde făcea live-uri, că a început să plângă icoana de pe bibliotecă și i-a umflat parchetul
– Calin Georgescu poate continua lupta prin de rezistență și poate face apel la toți haiducii lui să i se alăture în Munții Ural.
– Călin Georgescu poate să devină cel mai mare prosumator din România, la câtă hrană-apă-energie i-au rămas după ce a fost invalidat
– Călin Georgescu se poate angaja la Realitatea TV, dacă îl acceptă Anca Alexandrescu în locul lui Rareș Bogdan

1.661 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Poza e f rară, în 99,9999% în răpirea din serai se aleargă spre dreapta (sa se vadă flinta bodyguardului din fundal). Cred ca fug spre Budapesta sa ceară azil, ca până in Rusia trebuie sa traverseze Ucraina (eventual și Moldova), iar dacă vrea sa înoate până în Crimeea va păți ca Vlad Inecatul

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta