În războiul total declanșat între sînii literaturii române, o să rîdeți, stau, impasibili și placizi, cîți să spun să nu greșesc? – 2.500? 2.600? 2.700? 3.000 de scriitori? Milioane, neghiobule! strigă d. Anghelache. Nimeni nu știe, că nu i-a numărat. Stați să reiau fraza: în războiul total, pe pămînt, în apă și în aer, declanșat între sînii literaturii române, era musai să apară și caracuda.
Prima caracudă, distinsul domn Alex. Ștefănescu, cel care m-a mustrat cu gingășie că n-am făcut nimic doi ani cît fusei vicepreședinte. Nu e imposibil să nu fi făcut nimic. Numai că aș fi dorit să fi auzit asta în urmă cu două decade. Acu’ pare nițel cam tîrziu, mai ales că noul idol, Nicolae Manolescu, ăl de-și începu al treilea mandat cu votul a 31 de năuci (nu glumesc, chiar așa s-a schimbat statutul USR, cu 31 de voturi!), nu prea zăbovi pe la serviciu, din zece ani, mai mult de trei. În restul timpului, îndeplini funcția sinecuristă de ambasador la UNESCO, împușcînd două salarii dintr-un foc. Culmea e că Alex. îl urechease, mai deunăzi (ei, hai, nu chiar deunăzi, ci taman în 2009), pe ditamai monumentul literaturii pentru foloase necuvenite și nepăsare cronică: „…situația dezastruoasă în care a ajuns revista, de cînd o conduceți de la Paris…”. E ceva ce mi-a scăpat? Sau e doar bucuria de a sta la umbra voinicului în floare?
A doua caracudă, distinsul critic Mircea Mihăieș. Sigur, ar fi trebuit să-l pomenesc cu scîrba reciprocă, inspirată din nemuritoru-i articol, care saluta cu același sentiment al urii de sine prezența subsemnatului la Tîrgul Gaudeamus. Dar nu, nu despre umori am să pomenesc. Ci despre cea mai abjectă ipocrizie, despre forma absolută a pupincurismului asumat. Dl Mihăieș, dat afară de la ICR, în urma unei acțiuni nenorocite a USL, a beneficiat, din partea umilului semnatar al rîndurilor de mai jos, de susținere oficială, în presă și în stradă. Dl Mihăieș era în fruntea acuzațiilor publice de asistență socială necuvenită, necinste, foloase financiare, prostie națională – toate venite de la stînga eșichierului politic. Da’ ce să vezi? Minune dumnezeiască, de dreapta: cînd dna Zafiu a fost dată afară din paginile României literare, pentru un articol despre plagiatul lui Ponta (și înlocuit cu cea mai grețoasă limbă-n cur dată lui Adrian Năstase de răposatul Hăulică), dl Mihăieș tăcu. În schimb, amărîtul care semnează acest amărît de articol își puse obrazul și dezvălui șmenul. Tot același umil servitor al opiniei publice semnă, manu propria, și articolul despre această afacere împuțită. Dl Mihăieș, cu ceata lui de melopoici ai dreptei, tăcu înțelept. Frumoase vremuri.
În sfîrșit, dl Daniel Cristea-Enache încheie en fanfare corul tînguios al sicofanților. După ce m-a obligat – moral – să repar o greșeală de redactare, iaca poznă c-a scăpat-o, a uitat să-și ceară scuze pentru greșeala Comisiei de Monitorizare, Suspendare și Excludere, care îmi dădu avertisment moral și mortal pentru un articol 100% adevărat. Eh, dar uitarea-i scrisă-n legile omenești. La fel cu sfînta mare nerușinare.
Dar ce fac eu aici? Citez din clasici?
36 de vizualizări
nene Florin ! Matale prea bagi în seamă acești scârbavnici amploaiați de care se săturară nu numai scriitorii, dar și cetitorii de tabloide. Fă bine, matal, și aplică ceva lustrație, că tot ai luat-o pe cocoașă. Păi, nene Florin, era tare ciudat să fi scăpat! Ceva bizar, da bizar rău de tot, avu loc . Ăl bătrîn și cătrănit, care a înghițit cîteva pixuri cu tricolor, autorele Historiei leteraturii de la Burebista la Chifla lu Găbiță, intră tot mai tare la apă. Betul de iel ! Mare Cutră ! Ne futură pre toți ! Și uite așa, nene Florin, îți vei zemna matale reintrarea în Uniunea Scriitorilor, direct la Trebonal. Ai noștri au fozdt și nu mai sunt ! S-au dus dracului toți ! Cei care au rămas sunt stafii ale celui Rău ! Păi se poate așa ceva? Să nu-mi spui, nene Florin, că noi nu suntem acum în viața de apoi ! Vai de aporiile lui Mihaies, vai de bostanul lui Alex ! Se vor pișa furnicile pe distracția lor de cremenali leterari puși pe mici azazinate. Fie, treacă e la naoi, de la matale și de la tot neamul omenesc . Nene Florin, că tot s-au pijat pe carnetul de scriitor, care are puțin și din culoarea celeilalte functii, as vrea sa-i văz cînd vor trece ei pe glumă, gen am glumit cu toate chestiile alea ! Ei, de asta Uniunea Scriitorilor, nene Florin, mai poate fi reformată doar de Parchetul General, caz în care ajunge sală de așteptare la schilodirea sufletului și minții.
Florin Iaru, ce tôt bagi în seamă niște vagabonzi ? Dom’le, Manolescu a pus Consiliul în fața unui fapt avantajos pentru toți. Incă un mandat. Exact cum la Cotroceni Consiliul de apărare ar avansa ideea altor mandate pentru presedinte si majoritatea favorabilă ar marsa la asa ceva. Numai că se încalcă constitutia, voința populară. La Uniunea Scriitorilor la fel, oligofrenia puterii s-a instalat pe banii cotizanților care nu mai au nici o importanță. Cum să mai aibă, cînd ei nu contează ! Dovadă!