Ceaușescu și Boca, două fețe ale aceleiași monede

De 26 de ani, 26 ianuarie… De 26 de ani, nostalgicii „epocii de aur” se întîlnesc la Cimitirul Ghencea Militar, pentru ca, pe lîngă aprinderea de lumînări și împărțirea de pomeni, să marcheze aniversarea eroului lor, așa, „ca în vremurile bune”: recitînd poezii propagandistice, intonînd imnuri paseiste și arborînd toată imagistica și heraldica vechiului regim, de la steaguri tricolore (cu stema intactă) pînă la portrete ale Tovarășului zîmbind.

În anii ’90, întîlnirile din Ghencea erau mai restrînse și mai timide. Reportajele TV de la mormîntul „odiosului dictator” ne arătau cîțiva manifestanți prizăriți, majoritatea pensionari. Păreau oameni simpli, cu venituri modeste, necum veroși profitori de partid și de stat. Marii șalăi ai comunismului erau, în acei nebuloși ani, ocupați să devină mari șalăi ai capitalismului. „Suspecții de serviciu” proveneau din categoriile cele mai fragile social și mai lipsite de speranță. Erau neadaptații noii orînduiri, cei care deplîngeau bruma de siguranță și previzibilitate pe care le-o garanta dictatura.

Odată cu trecerea anilor, rîndurile nostalgicilor s-au îngroșat, iar parastasele din Ghencea au crescut în amploare și vehemență. Ceaușiștii au căpătat îndrăzneală și feeling profetic. Degradarea nivelului de trai, fie ea și relativă, îi îndreptățea să ne adreseze nouă, celorlalți, teribilul „V-am spus noi?!”… Ne-au spus ei, da; și au spus-o și celor mai tineri, care din Ceaușescu nu-și amintesc decît cel mult o poză într-o vitrină. Căci, azi, printre jeluitorii lui Ceaușescu se află tot mai mulți tineri, oameni care n-au apucat fizic să devină nostalgici.

Un lucru e cert: în tot acest sfert de secol, libertatea lor de a-și deplînge Tătucul a fost garantată ca un drept sacrosanct, ca o libertate civică nou cucerită, pe care totalitarismul n-ar fi îngăduit-o.

Am mai scris pe această pagină despre reabilitarea treptată a lui Ceaușescu în conștiința multor concetățeni. Am scris despre acei oameni, covîrșitor de mulți, care oscilează între a spune că „pe vremuri o duceam mai bine” și că „așa nu se mai putea, dom’le!”. E important să reținem că rigorismul anilor ’90, care, practic, ne interzicea public orice amintire duioasă din deceniile trecute, s-a diluat. Faptul că azi putem judeca nuanțat epocile de dinainte și de după pragul lui ’89, fără teama oprobriului, e un progres cert, e unul dintre motivele pentru care putem spune clar că „acum e mai bine”.

De asemenea, cititorii acestei reviste își amintesc de articolele despre cultul, amplificat și răspîndit tot mai mult în ultimii ani, al lui Arsenie Boca. Dincolo de ironii și haz de necaz, au fost îndemnuri la reflecție. Ca și în cazul cultului lui Ceaușescu, cultul sfîntului neoficial Arsenie s-a dezvoltat pe fondul lipsurilor și al vulnerabilității sociale crescînde. Am spus-o, uneori în răspăr cu colegii Cațavenci: Arsenie nu e o invenție a BOR-ului, așa cum ne vine comod și lesne „declinabil” să spunem. Ierarhii Bisericii doar tolerează, atît cît le convine, devoțiunea populară față de cel mai iubit dintre așa-zișii „sfinți ai închisorilor”.

Scriu acest articol în ajunul aniversării lui Ceaușescu. Nu am văzut, dar mă aștept să apară la telejurnal, în transmisiile de la cimitir, un cadru care alătură cele două icoane ale disperării românești: Ceașcă și Boca. Chiar și așa, „pe neve”, pot bănui că sînt destui devoți ai ambelor culte deopotrivă. Ce pot spune cu certitudine este că ambele „culte ale personalității” sînt, de astă-vară, vizate de noua lege 217/2015, Boca în calitate de fost legionar, Ceaușescu ca vinovat de genocid.

Dezbaterile asupra proiectului acestei legi, precum și cele vizînd o eventuală revizuire, au vizat subiecte de salon, prizate de către niscaiva intelectuali, dar indiferente sutelor de nostalgici din Ghencea și miilor de pelerini de la Prislop. (De exemplu, avem voie să numim o stradă Petre Țuțea? Dar să ridicăm bustul lui Antonescu în curtea bisericii pe care a ctitorit-o? Etc.)

Ce se va întîmpla în al 26-lea 26 ianuarie post-ceaușist? Îi va aștepta oare duba pe tovarășii reuniți la mormîntul Criminalului? Să ne așteptăm, de asemenea, la arestări printre turiștii de la Prislop? Sau printre taximetriștii care și l-au încastrat pe Arsenie în volan?

Sînt 26 de ani în care sărăcia și frustrarea au generat noi idoli populari. A-i scoate azi în afara legii este poate cea mai eficientă cale de a le obține sanctificarea subită.