Locuiesc în sectorul 3. Și l-am găsit pe istoricul sectorului 3 din București, adică zona cuprinsă între Centrul Vechi și Autostrada Soarelui.
Reporter: Ce detaliu semnificativ credeți că poate defini sectorul 3?
Cezar Petre Buiumaci: Înglobarea unor zone profund diferite, așa cum este cel mai vechi cartier bucureștean și marele ansamblu Balta Albă – Titan.
Rep.: Ce secrete are? Care-i cea mai urîtă zonă?
C.P.B.: Nu are secrete, ci istorii uitate, așa cum este faptul că a înglobat mai multe așezări rurale care îi definesc astăzi structura. Vorbim aici de Dudești-Cioplea, o localitate compusă din etnici bulgari, sau Vitanul. Apoi Calea Dudești, o zonă cu o populație majoritar de origine evreiască, cartierul Malaxa – “23 August”, zona de rezidență dedicată angajaților la fabrica omonimă.
Poate una dintre cele mai contrastante imagini o găsim pe Bulevardul Unirii, unde avem, pe de-o parte, clădiri noi, așa cum sînt Biblioteca Națională și nou inaugurata Operetă, iar pe de alta, o zonă rămasă în stadiul incipient al construirii, ruinele unor fundații abandonate ca urmare a căderii regimului Ceaușescu. Aici se prefigura un mare centru cultural, un mall cultural – cum le place unora să-i spună – care trebuia să includă în noul Centru Civic Muzeul Muzeelor, Biblioteca Națională, Complexul Instituțiilor Muzicale Reunite sau Sala Congreselor.
Rep.: Unde nu ați fost niciodată? De ce?
C.P.B.: Nu am vizitat întreaga zonă industrială pentru că nu este permis accesul peste tot.
Rep.: Stranie asemănarea de nume Negoiță și schimbarea de destin. Cum arată astăzi?
C.P.B.: Da, pe modelul Kramer contra Kramer. Sectorul 3 arată și se comportă ca un oraș. Are o populație mai mare decît orice oraș mare din România și se dezvoltă, ca o Pasăre Phoenix, pe ruinele industriei. În ultimii 25 de ani s-a schimbat, găsim biserici și monumente noi, iar arhitectura de inspirație occidentală își face loc ușor-ușor.
