Ciclicitatea dramei la români

Nu-ți trebuie multă imaginație pentru a ști ce subiect va dezbate presa românească la un anumit moment.

Acum, de exemplu, se discută aprins despre situația școlilor. Pentru că pe 11 septembrie au început cursurile în școli și licee. Și, brusc, descoperim că școlile nu au autorizații, că nu-s manuale, că nu-s profesori, că… Culmea e că autorizații nu existau nici acum o lună, nici acum două luni și nici acum trei. Manuale se știa că nu vor fi tot acum câteva luni. Dar chestiile astea nu erau un subiect pentru că la datele respective trebuiau marcate alte momente importante, cu mereu aceleași vorbe.

Între 13 și 15 iunie, anual, dezbatem problema mineriadelor. În decembrie suntem ocupați să ne întrebăm dacă a fost sau nu a fost. În ianuarie deplângem decăderea culturii și faptul că nu mai avem, azi, un Eminescu. Și tot așa, lună de lună, zi de zi.

Vara ne ia pe nepregătite, iarna la fel, deși una nu-i ca cealaltă. Știm, cu luni înainte, că sosește un termen-limită, dar începe să ne preocupe cu adevărat doar după ce l-am depășit. Nu putem să ne uităm înainte, pentru că suntem prea pasionați să ne deplângem înapoiul.

Liderii noștri nu au viziune, sunt incapabili să conceapă proiecte realiste pe termen lung. Trăim de azi pe mâine și ne folosim de datele simbolice pentru a ne da senzația că facem sau, cândva, am făcut ceva.

După cum se ițesc lucrurile, anul viitor nu vom vorbi decât despre centenarul Unirii. Altceva nu vom mai face, de la 1 ianuarie la 31 decembrie. 2018 ar trebui, de pe-acum, marcat în calendar drept anul în care România s-a oprit în loc pentru a trăncăni despre cum era acum o sută de ani. Vom compara drumurile de atunci cu cele actuale, vom compara școlile și spitalele, vom vorbi despre patriotism, sacrificiu, dăruire de sine, mari români, națiuni prietene și multe alte lucruri. Între timp, drumurile se vor umple de gropi, școlile și spitalele se vor nărui peste noi. Dar vom avea, probabil, catedrală. Și stadioane. Pe care nu va mai avea, la un moment dat, cine să le umple, pentru că jumătate din populația țării va fi în străinătate, iar cealaltă va fi în fața ghișeelor Western Union, așteptând banii.

Dar va fi frumos. Va fi un centenar reușit, vor fi manifestări omagiale simpatice, va fi o Românie festivă ca la carte.

Proiecte de țară desprinse din secolul în care trăim? Ne, nu avem nevoie. O să le copiem tot pe alea de secolul trecut, sperând că istoria nu se va prinde.