Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cine are sărbătoare, mare supărare are!

Zoom Cine are sărbătoare, mare supărare are!

* Deputatul PDL Marius Rogin propune ca fiecare angajat să fie liber de ziua sa. Ideea n-ar fi tocmai rea, ştiţi ce panaramă iese la serviciu, mai ales pe la direcţii şi agenţii, cînd e ziua cuiva: firimituri în scanner şi imprimante (se văd ulterior, pe copiile documentelor), maioneză scursă în dosare, frişcă în tastaturi, becul spart cu dopul şampaniei, vin roşu pe flipchart etc.

După o anumită alcoolemie, apare un CD-player şi se pune muzică, încep dîrlele (pe la direcţii şi agenţii nu prea se ascultă jazz, blues sau clasică), bătuta, Braşoveanca, se găseşte cîte un vice care se crede amuzant, se vrea popular şi face striptease, rămîne în maieul cu burtă şi dansează pe birouri, iar cei mai mulţi filmează cu telefoanele distracţia…

Problema e că în cam fiecare colectiv se găseşte careva să pună filmul pe You Tube, de unde ajunge la ştiri, aşadar iar încep comentariile, scandalul, se lasă cu demisii… Decît aşa, logic: mai bine să stea acasă sărbătoriţii, ca să nu fie prilej de ispită!

* La Muzeul Antipa a fost "Ziua Zgărzilor Deschise": posesorii de peturi (deci, nu de bere, despre animale de companie e vorba) au putut intra ieri cu ele, să le arate, chipurile, rudele exponate. M-am uitat aseară şi la posturile de ştiri şi pe net, să aflu dacă a fost vreun incident: nimic, nici o veste cît de mică! Pesemne că primii reporteri trimişi la faţa locului au fost mîncaţi de varanul unui vizitator, următorii au fost muşcaţi de tarantulele şi scorpionii altor poseseori de peturi, cîţiva se confundă cu scheletele expuse în vitrine, după ce au dat peste nişte pittbulli, iar în pitonul unui iubitor de reptile se poate ghici silueta unui operator cu camera pe umăr…

* Zece ecologişti pornesc în a patra expediţie "Eco Everest", de strîns gunoiul de pe cel mai înalt munte: din 2008 încoace au adunat 13 tone de gunoi, 400 de kilograme de caca de alpinist şi 4 cadavre umane, dar în total, acolo ar fi peste 50 de tone, adunate în ultimii 50 de ani. Nu înţeleg cum a ajuns atît de celebru Everestul: pe oricare pisc de la noi există mai mult gunoi şi mai mulţi rahaţi, poate chiar şi mai mulţi ciobani / turişti răposaţi! Plus peturi goale şi caserole de ceafă de porc şi ciocănele, ceea ce cuceritorii Everestului sigur n-au avut!

 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia