La intrarea în Uniunea Europeană ne-am asumat o mulțime de obligații de care, este din ce în ce mai clar, nu avem nici un chef să ne achităm. Pentru unele dintre obligațiile asumate atunci am primit amânări, am cerșit păsuiri și ne-am trezit, în preziua intrării în vigoare a măsurilor acceptate, că tot nu suntem pregătiți, că nu ne-am făcut treaba și că trebuie iar să mai cerem milă de la autoritățile europene. Că așa suntem noi, proștii leneși ai Uniunii. Or fi alții mai proști, alții mai leneși, dar și proști și leneși în același timp, mai rar. Cel puțin asta este imaginea pe care o lasă negociatorii noștri cu Uniunea Europeană, când renegociem termenele pentru liberalizarea pieței energiei, când cerem amânări pentru alte și alte domenii a căror rezolvare o promiseserăm cu mânuța pe un teanc de biblii pentru anii ăștia.
În săptămânile din urmă, o amenințare apocaliptică planează asupra României: creșterea prețurilor la alimente cu 30% până la 40%. Această creștere, ne spun producătorii mari de alimente, se datorează schimbărilor operate în legislație în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor. Cu sabia acestor scumpiri deasupra capului, să stăm, totuși, să judecăm puțin, să facem niște calcule și să vedem dacă ăsta este adevărul sau dacă nu cumva, iar, mass-media a plecat după fentă și face jocurile producătorilor, fără să se gândească la un posibil șantaj murdar care s-ar afla la mijloc.
Cum spuneam, avem obligații asumate față de Uniunea Europeană. Una dintre aceste obligații spune că trebuie să ajungem la un grad de reciclare a deșeurilor de 55%. De fapt, ne-am asumat în procesul de aderare că vom ajunge la acest grad de reciclare în 2013, dar nu s-a putut, din cauza propagandei ruse, cel mai probabil. La începutul lui 2015, România recicla, în realitate, undeva între 5% și 10% din deșeurile municipale. De cinci până la zece ori mai puțin decât trebuia. Situația este atât de gravă, încât unele dintre firmele care reciclează deșeuri importă deșeuri din alte țări pentru a-și păstra fabricile în funcțiune. În condițiile astea, neîndeplinind ținta de colectare și reciclare asumată, România risca să intre, la începutul lui 2016, în procedură de infringement din partea UE, plătind și o amendă de 200.000 de euro pe zi până la rezolvarea problemei. Cam cât ar însemna asta, dacă noi n-am rezolvat problema în nouă ani?
Ce treabă au alimentele cu gunoaiele reciclate? Au. Pentru că producătorii de alimente ambalate sunt responsabili, conform legii, de reciclarea ambalajelor lor. Dacă nu se pot ocupa singuri de acest lucru, trebuie să aibă contract cu o firmă de reciclare, astfel încât cantitatea de ambalaje pe care o aruncă pe piață să fie colectată și reciclată. Intermediarii acestei reciclări se numesc, în lege, Organism de Transfer de Responsabilitate, căci, plătind o sumă oarecare pe kilogramul de deșeuri aruncate în piață, producătorii își transferă responsabilitatea reciclării acestora. Ei bine, sub amenințarea infringement-ului, Ministerul Mediului a acționat în al 26-lea ceas, a înăsprit controalele și a aplicat amenzi și penalizări uriașe. Până la finalul lui 2015 se adunaseră penalizări în valoare de 84 de milioane de lei, iar procurorii identificaseră deja fraude în sistemul de reciclare a deșeurilor de 54 de milioane de euro într-un singur caz. Cam asta e situația, de fapt. Cum se scumpesc alimentele cu 30-40% ca urmare a acestor lucruri? Nu se scumpesc. Nu cu atât, în nici un caz.
Ca urmare a controalelor și a modificărilor legislative, taxa pentru reciclarea unui kilogram de deșeuri a crescut de la 65 de bani pe kilogram la 2 lei pe kilogram. Aceasta este taxa pe care o invocă producătorii de alimente atunci când spun că vor fi nevoiți să scumpească alimentele cu până la 40%. Însă, orice calcule am face, această scumpire nu reiese de nicăieri, iar acest lucru se poate demonstra foarte ușor.
O cutie de lapte (pentru care se anunță scumpiri de 40%) cântărește, în medie, 40 de grame. Taxa de reciclare pentru o cutie de lapte va crește, astfel, de la 2,6 bani la 8 bani. O creștere cu 5,4 bani a costului ambalajului înseamnă o creștere de 2,7% din prețul unei cutii cu lapte de 2 lei și doar 1,35% din prețul unei cutii de lapte de 4 lei. Până la creșterea de 40% e un drum enorm. Prețul unei cutii de pateu de 200 de grame crește cu aproximativ 1,5-1,7%, la sortimentele ieftine. Și tot așa. Prețul unei sticle de apă ambalată în pet crește tot între 1,5% și 2,8%, în funcție de preț. În general, creșterile sunt de doar câțiva bani. La produse de peste 5 lei ambalate în plastic, metal sau carton, creșterea de preț datorată taxei pe reciclarea ambalajului este de maximum 2%. Crește, însă, procentual mai mult, prețul produselor ambalate în recipiente de sticlă. Astfel, o sticlă de vin de 5 lei va costa cu 8% mai mult. Dar la 5 lei ăla nu este vin și, în nici un caz, aliment.
Așadar, din calcule nu reiese în nici un fel o creștere mai mare de 2% la alimentele foarte ieftine, sub 2% la alimentele de peste 5 lei și de 8% la produse chimice denumite impropriu vin. În nici un caz 30% sau chiar 40%. Diferența vine de la faptul că, prinse cu mâța-n sac, firmele producătoare şi cele de reciclare vor să-și recupereze banii dați pe amenzi și penalizări. Doar că ăia sunt bani ceruți pentru hoție, minciună și punerea României în pericolul de plăti 200.000 de euro pe zi amendă. Așa că, dacă se poate, mai ușor cu amenințările pe scări. Cât despre presa care vântură spectrul acestor scumpiri… Care presă?
30 de vizualizări
Locuiesc in Germania de cateva luni si observ ca ei nu au probleme cu colectarea deseurilor prin aplicarea unei metode foarte simple: pentru fiecare bidon, doza, sticla cumparata platesti o garantie care iti va fi returnata atunci cand vei duce ambalajul inapoi. Taxa variaza intre 0,15-0,25 Euro/buc si ca exemplu pt o naveta de apa care costa 1,69 Euro am platit garantie 3,10 Euro in plus fata de pretul apei. La fel toate pliantele si cutiile de lapte au pe ele certificare FSC – mix care atesta faptul ca sunt facute din materiale reciclate. In cazul meu 95% din gunoiul menajer pe care-l produce familia este sortat pe categorii. Daca si la noi legile ar fi un pic mai dure si s-ar aplica poate am reusi si noi sa ajungem la un procent cat de cat acceptabil de reciclare al deseurilor si nu am mai fi nevoiti sa vedem oriunde mergem, gramezi imense de pet-uri aruncate la voia intamplarii. Observi ca la altii se poate si te intrebi ca prostu de ce nu si la tine in batatura.
Bun articol si la obiect. Felicitari.
A devenit suparator sa tot auzi vaiete precum ca UE e de vina pentru tot ce-i rau si extrem de rar adevarul din spatele acestor lamentari.
pretul real platit de-a lungul timpului a fost de 6,5 bani/kg nu de 65 bani (adica mai nimic). Si voi ati luat aceasta cifra de buna ca toata presa. Altcumva felicitari, incepeti sa va apropiati de adevar…
Nu mai luati exemplul din Germania. In Romania 50% locuiesc la tara si nu au unde sa duca ambalajele sa-si ia garantia. Germania are 2% in mediul rural si acela are acces la hipermarketuri.