Cine sărbătorește ziua iei – să strige harașo!

Ziua iei a fost proclamată acum cîțiva ani, într-o avalanșă de date cosmic-festive, care conține, printre altele, solstițiul de vară, Noaptea de Sînziene, praznicul Sfîntului Ioan Botezătorul și începutul sezonului de cosit fîn. Sărbătoarea iei, fenomen care ia amploare de la an la an, este reprezentativă pentru mediul urban, conotată monden și la mare vogă în spațiul virtual.

Țin minte explozia de ii de pe Facebook de acum doi ani și, de asemenea, țin minte că, sub egide ale românismului vînturat festivard („la blouse roumaine”, „eleganța românească nicicînd demodată”, „ia – brand-ul nostru de țară cel mai autentic” etc.), am depistat clasica trișerie a patriotismului cu poze de-afară.

Mai știți holdele de grîu din Polonia de pe panourile electorale ale PSD-ului? Ei bine, ele au fost devansate istoric de bălanele ucrainence purtătoare de ii super-înflorate care au strîns mii de like-uri în numele neaoșismului daco-roman.

După ce am rîs bine în gașca mea de „friends”, ne-am apucat să scotocim net-ul, propunîndu-ne un soi de proiect etno-folcloric: hai să vedem cîte popoare dețin în patrimoniul lor vestimentar ii sau bluze asemănătoare cu „ale noastre”. Recolta a fost peste așteptări: din Mitteleuropa pînă în imensitatea rusească, punînd la socoteală țările balcanice, se poartă ii în felurite varietăți și cu diferite caracteristici locale, toate însă asemănătoare între ele prin larghețea vaporoasă care le conferă deopotrivă lejeritate și eleganță. Ne-am întrecut în postarea iilor celor mai exotice și, totodată, „celor mai românești” (ca impresie comună), deși – tocmai! – provenind din locuri cît mai îndepărtate. Am descoperit asemănări izbitoare între cîte o bluziță caucaziană și cîte o variantă endemică de „blouse roumaine”, întîlnită în doar cîteva sate din Carpații Orientali. Am descoperit că există similarități mai mari între vestimentația populară de-o parte și alta a graniței noastre cu Ucraina decît cele dintre porturile unor sate românești aflate la doar cîțiva kilometri depărtare. Cu un trop al lui Vintilă Mihăilescu, aș putea spune că nu există ie românească, ci ii românești, într-un continuum global al veșmîntului tradițional. Dar acestea erau mirările noastre naive, de folcloriști amatori, de simpli exploratori cu mouse-ul prin atlasul vestimentației etno-globale.

Descoperirea cea mai mare ne-a venit – cum altfel? – de pe continentul american, acolo unde etniile și culturile își tot înnădesc amplul lor patchwork: acolo iile au ajuns trendy de cînd cu voga curentului flower-power și vizibilitatea pe care le-au procurat-o unele vedete de la Hollywood. Ei bine, după mai multe fluxuri și refluxuri ale modei, ia s-a impus în cataloagele americane ca – atenție! – gypsy shirt. Pardon?! Și aici sîntem confundați cu… „ăștia”?! – au exclamat cîțiva comentatori pe Facebook (nu din cercul meu, jur). Pînă la urmă, am căzut de acord că e corect, totuși, cel puțin dintr-un motiv: dacă româncele de la oraș au nevoie anume de o zi națională a iei, o dată pe an, ca să o poarte, romancele (fără căciulă pe a) îți îmbracă piesa vestimentară-fetiș a românității cu naturalețe, fără nici o paradă, dintr-un instinct cultural transmis de generații și conservat în ditamai vîltoarea modernității.

Mai tîrziu în decursul acelei veri, i-am cumpărat soției mele o ie din Santorini. Nu era din in sau din borangic, ci din pînză topită: ăsta era materialul specific al lor, de la milieuri pînă la rochii de mireasă. Ia noastră suvenir nu avea cusături colorate sau altă intervenție decorativă pe țesătura de un alb imaculat, dar respecta altminteri întru totul fasonul tipic de ie, cu șnururi și încrețituri. Ei da: era o ie grecescă, o ie mediteraneană, care aducea oarecum cu vechea mea „bluză de pescar” pe care o primisem din Italia în anii ‘90. Un fel de concluz… „ie”: înainte de a conota un spațiu geo-cultural anume, ia e făcută să îmbrace fără a ține cald; la o adică, chiar, să țină răcoare.

Încă un an, încă o zi națională a iei. Încă o serie de articole în Adevărul (și nu numai) despre cît de nemaipomenită și românească este ia. Unul dintre ele ajunge subiect la proba de română a examenului de evaluare națională. Altul suprapune scandalul standului românesc de la Expo Milano cu o gîlceavă între noile modiste exponente ale portului iei, cel reconstituit cultural și revalorizat național. Și abia de aici se deschide o întreagă cutie a Pandorei. Zic s-o scotocim pe îndelete săptămîna viitoare, cînd pregătesc și niscai teor… „ie”.