Cîntecaci treziți în conștiință

Cînd spuneam pe aici că Puya e din ce în ce mai preocupat social și că i-a mai rămas să cînte despre culturile agricole și problemele crescătorilor de animale, eram blînd. După ultima piesă, în care doinește alături de îndrăgitul interpret Cristi Minculescu, de la regretata trupă Iris, am observat că îngrijorările lui sînt mult mai adînci. Am ascultat-o de mai multe ori. Poate am înțeles greșit mesajul la prima audiție.

„Lumea e doar a lor“, căci despre piesa asta este vorba, e plină de răzvrătire de aia pe care o auzi foarte des la milioanele de compatrioți culturalizați pe TikTok. Te ia cu frisoane cînd realizezi că mesajul e foarte asemănător cu cel pe care îl poți găsi non-stop pe Realitatea Plus. Se vorbește despre ei și noi, despre păpușari, despre cum nu mai sîntem oameni, ci consumatori. Care ei, bre, Puicule? Care păpușari, taicule? Spuneți-le consumatorilor cine-s unii și cine-s alții, cu subiect și predicat. Fiți artiști combatanți, dați sau sugerați pînă la limita sfidării inteligenței nume de companii, de politicieni, asumați-vă pe față sprijinul față de unii și revolta față de alții. Bine, e greu, că nu se știe ce cîntări la Zilele orașului mai vin sau ce firmă va sponsoriza următorul album. Sau v-ați dat seama brusc că viața e ca o scară, care cînd te urcă, cînd te coboară? Sau că lumea e rea, unii vorbesc ceva prin față, dar altceva fac pe la spate, ai? S-a pogorît peste voi înțelepciunea taman cînd ați împlinit păr alb la cur, nu-i așa? Clipul piesei e cu un tînăr îmbrăcat în haine de somn, complet inofensiv, cum ar veni, care stă drept în fața unora costumați în trupe speciale, cu căști, bastoane și scuturi cu coduri de bare pe ele. Mai vine și unul în costum, chel, puțin plinuț. Simbolul politicianului, adică. Ăla vine la tînărul drept și îi întinde un cartonaș care are desenat pe el tot un mare cod de bare. Vrea să-l corupă, dacă am înțeles bine. Dar băiatul nostru rămîne drept și se pișă pe el. Mai vin amenințător doi mascați pe cai, și ei simboluri ale opresiunii, ca primii mascați. Să-ți sară neuronii din cap, nu alta, cînd vezi atîtea aluzii fine. Am verificat dacă nu cumva a scris Călin Georgescu versurile. Nu e trecut acolo, la credite, dar ar fi putut fi lejer autorul acestei capodopere de trezire în conștiință.

Nu mă înțelegeți greșit. Disprețul față de clasa politică din ultimii treizeci de ani nu mi s-a alterat deloc. Dimpotrivă, e la cotele cele mai mari din toată viața mea. Dar sînt conștient că hoția și nesimțirea nu pot fi înlocuite cu metafore și vorbe goale. Oricît de revoltat aș fi, ca artist cunoscut, dar cu bun-simț și cu ceva minte în cap, aș evita să mestec asemenea truisme în vremurile astea. Să pun gaz pe focul deja aprins în creierele tulburi ale multor compatrioți. Aș evita să îmi pun opera în aceeași categorie cu Paula Hriscu, aia care cîntă „Dulce Românie“, imnul suveranist pe care dau dacii cu cușma de linia de tramvai cînd îl ascută. Aș evita să merg după cum merge curentul, oricît de neprofitabil ar fi, mai ales dacă știu cît e de periculos.

Dar Puya și Iris nu fac asta. Minculescu, om bătrîn, cu plete dalbe, a uitat că nu a primit ficat nou de la stat în urma unui referendum național. Atunci, la ciroză, era mai puțin implicat în luminarea maselor. Sau că trupa lui de cover-uri de mare succes nu avea mari rețineri să performeze și din bani publici. Despre micuțul repăr ce să mai zici? L-am văzut opunîndu-se cu toată puterea consumerismului prin multe reclame. Piticul ăsta ori nu știe ce înseamnă cuvintele din melodii, ori e de o ipocrizie grețoasă. În final, dragi ascutători, vă las cu versul „Acțiunile sînt fără vlagă, lumea-i bleagă“. Eu m-am ridicat, am pus mîna pe par și am ieșit să bat pe cineva din primărie. Voi ce ați înțeles?

M.T.