Privită de pe apă, de pe puntea superioară a vaporașului care te aduce în doar cinci minute de la Sliema, Valletta pare sculptată în stîncă, nu construită din blocuri de piatră puse unul peste altul. Chiar și atunci cînd pășești pe uscat, sub zidurile înalte care-și proiectează umbra pe cheiul unde acostează vasul, tot nu crezi că-i făcut din bucăți, ca un Lego uriaș, pînă nu te apropii de pereții masivi care mărginesc străzile superînguste. Ăsta ar fi locul de unde să începi explorarea orașului, dintr-o caleașcă, dacă ești genul leneș sau supraponderal (băieții cu atelajele hipo parcați aici abia așteaptă să te plimbe preț de niște zeci de minute-euro); dacă nu, continuă-ți vizita liniștit pe jos: datorită dimensiunilor sale reduse, capitala Maltei poate fi străbătută complet cu pasul, în lung și-n lat, trecînd prin fața aproape tuturor clădirilor, în doar vreo jumătate de zi. Vei avea însă mult de urcat și de coborît, ori că o iei longitudinal, pe cele cîteva străzi paralele cu axa pietonală Poartă-fort, ori transversal, pe străduțele abrupte care se varsă în trepte spre mare, caroiajul stradal din interiorul cetății fiind similar celui din Manhattan.
Dacă n-ai venit pe apă, cu vaporașele dinspre Sliema sau Three Cities, cartierele-stațiune de peste golfurile care delimitează la nord și la sud peninsulița de un kilometru și ceva lungime și vreo șapte sute de metri lățime, în cetatea construită în pantă, ca o creastă de munte care se scufundă în mare, înseamnă că ai intrat în oraș terestru. Pe poarta principală din vecinătatea peroanelor terminalului autobuzelor de lîngă esplanada cu fîntîna Triton, o arteziană cu trei sireni (jumătate oameni – jumătate pești) care sprijină un platou în mîini. Desigur, ar mai fi și varianta de a ajunge aerian, cu elicopterul, dar opțiunea asta nu-i valabilă decît pentru oamenii prea bogați ca să citească revista asta.
Odată trecut de lateralele porții, bastioanele sistemului de fortificații care făceau din Valletta cea mai bine apărată parte a insulei secolului al XVI-lea, ești deja în incinta capitalei care a înlocuit-o pe vechea Mdina, pe timpul cavalerilor lui Jean de Valette. Persoană importantă, cetățean cu statuie în centru, care a înfiat orașul, trecîndu-l încă de-atunci pe numele său. Zidurile de apărare, brute, fără tencuială, de culoarea mierii, iau aici forme baroce, stilul arhitectural dominant al unui oraș-cetate desemnat monument UNESCO încă din 1980. Peisajul urban al pietonalei Triq Ir-Repubblika, care coboară lin spre mare pînă la fortul St. Elmo, este compus, pe partea finală, dincolo de piețele cu sedii de instituții, magazine și terase, din clădiri vechi cu obloane și balcoane din lemn divers colorate, care ies în evidență ca niște dulapuri atîrnate de fațadă. Pietonalase sfîrșește chiar în capătul promontoriului, lîngă fortul în care a fost amenajat National War Museum. Aici, vizitatorul interesat de istoria militară a Maltei o poate descoperi în șapte spații expoziționale situate în corpuri și ere diferite, din preistorie și epoca sosirii cavalerilor ioaniți și a Marelui Asediu (1530-1565) pînă la cele două războaie mondiale, întîlnirea Bush-Gorbaciov și momentul accederii în UE (2004). Adică de la tunuri încastrate în zid, torpile și ancore ruginite, la exterior, la amfore pe care le puteai arunca în cap inamicului, armuri, săbii și coifuri sau Spitfire și Jeep-uri vopsite în culori de camuflaj, în interior.
Locul cel mai spectaculos al Vallettei e zona multiterasată a falezei sudice, a părculețelor Lower Barrakka Garden și Upper Barrakka Garden, un fel de grădini suspendate ale Semiramidei, dacă aceasta ar fi trăit în Malta. De la cîteva zeci de metri deasupra mării, dintre arcadele bastioanelor de secol XVII transformate, două sute de ani mai tîrziu, în grădini publice cu fîntîni, monumente și statui, privirea mătură fără opreliști portul Grand Harbour, apa brăzdată de siajul feriboturilor și waterfront-ul cluster-ului de orășele Vittoriosa, Senglea și Cospicua. Cu un astfel de decor natural, neschimbat de mai bine de patru secole, Malta a devenit în ultimele decenii mini-Hollywood-ul Mediteranei, vreo 150 de filme artistice ca Gladiator, The Count of Monte Cristo, Troy, The Da Vinci Code, World War Z sau Assassin’s Creed producîndu-se, parțial, aici. Pe lîngă alte sute de mii de mp4-uri turistice filmate cu telefonul și salvate în foldere cu același nume, Holiday in Valletta.
