Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

City Broke: Vilnius

Zoom City Broke: Vilnius

Plecat din Varșovia pe seară, cu un autocar Ecolines – unul dintre Flixbus-urile regionale ale Țărilor Baltice – dotat cu ecrane LCD pe spătarul scaunului din față, prize de curent, Internet și cafea/ceai gratis, intram a doua zi dimineață devreme în Vilnius, pe o vreme mohorîtă și rece.

Primul drum în capitala lituaniană (după cel spre hostel, pentru un somn de completare, pe orizontală, al celui chinuit pe semiverticală în lunga noapte de călătorie pe traseul Varșovia-Bialystok-Suwalki-Kaunas-Vilnius) l-am făcut, cumva în rezonanță cu vremea de afară, la Muzeul Victimelor Genocidului. Sau, cum e cunoscut de toată lumea, la Muzeul KGB, băgat la carceră chiar în clădirea în care și-a avut sediul temuta poliție politică, simbol al ocupației sovietice. Istoria crudă a instaurării comunismului în Lituania perioadei 1940-1991 e scrisă începînd de pe zidurile exterioare ale construcției sobre cu trei niveluri, plus beciul arestului, cu numele deținuților politici care au fost executați înăuntru. Și continuată cu fragmente de teroare prin celulele și birourile de anchetă a disidenților sau, pur și simplu, a cetățenilor turnați că ar avea o atitudine dușmănoasă împotriva sistemului, fiecare cu povestea sa tragică: o bucată de cale ferată și o valiză între pereți cu fotocolaje ale deportaților în lagărele siberiene, diferite obiecte specifice activității milițienești (uniforme, cătușe, telefoane și căști de ascultare) și mii de nume ale rezistenței anticomuniste bătute la mașina de scris a represiunii și manual, de pumnul greu al gealatului kaghebist.

Revenit în prezentul mai puțin sinistru, se pare că, exceptînd unele trolee arhaice, ieșite din fabrică la moartea lui Stalin, orașul s-a scuturat de moștenirea sovietică: e curat, are spații verzi, trotuare și fațade îngrijite, arată foarte european. Mai ales dacă, aflat la promenadă pe faleza rîului Neris, care traversează est-vest latura nordică a centrului, te uiți peste apă spre cartierul nou de business de la ale cărui etaje superioare se vede, prin ochii corporatistului, o capitală prosperă de țară UE.

Dar sînt destule locuri de privit Vilniusul de sus, fără să fii nevoit să scanezi un badge pentru excursia cu liftul pînă pe acoperișul unui zgîrie-nori. De exemplu, de pe vîrful dealului împădurit Trei Cruci, de lîngă monumentul celor 14 călugări franciscani misionari torturați de păgîni în 1333, înaintea convertirii lituanienilor la creștinism. Și de alături, dincolo de rîul Vilnia, de pe colina ruinelor palatului ducal și a castelului în restaurare Gediminas, la care se poate ajunge din curtea fortului devenit azi muzeu național de istorie, cu o telecabină (2 euro, dus-întors). Sau, pe picioarele personale, urcînd o diferență de nivel de vreo sută de metri, din spatele clădirii Arsenalului pînă la turnul cărămiziu (vizitabil – 5 euro) vizibil de jos cam din orice loc din oraș.

Un periplu prin Vilnius, oricît de scurt, n-are cum să nu treacă și prin Bernardinu Sodas, grădina publică vecină cu impresionanta biserică gotică Sf. Ana, sau prin hectarul de piață centrală înconjurat de o mulțime de clădiri importante pentru vilniusieni. Da, agreabil și instructiv, dacă ai chef să asociezi ceea ce vezi și cu niște cunoștințe de istorie și geografie locale. Și nu, nu o să te simți ca un pitic în țara Gulliverilor baschetbaliști, cum ai putea crede din puținul pe care îl știai despre Lituania înainte de a veni aici.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale