Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ciucă, grasul din mâneca PNL

Zoom Ciucă, grasul din mâneca PNL

Va fi neprețuit momentul în care PNL, simțind că acești metri cubi de retard politic numiți Ciucă nu pot livra electoral nimic altceva decât cel mult indiferență, o să înceapă să-l sape, vor strâmba din mufarine și, în final, vor organiza un alt simulacru de congres la care se vor înfige cu toți în gușa suină a actualului prezidențiabil.

Peneliștii ar face bine să organizeze congresele cu anestezie, căci spectacolul e dezgustător: o hoardă de impostori sar la gâtul celui pe care cu câteva luni înainte îl spălau cu limbile-n dos.

Ciucă e oficial în campanie prezidențială – însuși RTV i-a dat cep candidaturii printr-un interviu-maraton la Palatul Victoria, la locul de muncă deci. Sărmanul nea Nicu, ce charismă de izmene purtate are! Greu de scos ceva memorabil de la el, greu de scos ceva care să transmită celor care privesc o stare pozitivă, caldă, o minimă empatie. Nimic, un fel de rahat înfășurat în sârmă ghimpată peste care niște majorete înlăcrimate tot trag cu tuburi de confetti. Iar în fața acestui spectacol, un public amenințat cu arma atomică să zâmbească și care tot nu poate zâmbi.

Asta e mișto la PNL: el însuși își face rău. Oricât te-ar oftica, PNL va lua măsuri și peste câteva luni va găsi acea modalitate prin care să se umple de un infinit rahat. De la Alina Gorghiu până la ultimul viermuși, pe toți îi vom vedea sub arteziana cu rahat.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

  • Actorul

    29 august 2024

    Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine, arta-i maşinăria de curăţat cartofi, chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine, actor retras ca melcul în pantofi. Iată cum […]

  • Vînătoarea candidatului normal

    26 august 2024

    De mai bine de un an, în codrii sălbatici ai PSD a început o vînătoare grea. Hăitașii au scuturat tufele partidului, au fluierat și au chiuit ca să pună vînatul […]

Iubitori de arta