Ilie Năstase a trăit toată viața cu impresia că are umor. Nu are umor. Face pe măscăriciul și e trist cum sunt și măscăricii. Câteodată râzi de măscărici. Dar măscăricii nu fac umor, ci atrag atenția, și, câteodată, oamenii râd de ei.
S-a născut un mic scandal după ce Ilie Năstase a spus despre copilul pe care îl va naște Serena Williams că va fi “cacao cu lapte” și după ce a întrebat-o pe căpitanul-nejucător al englezoaicelor, Anne Keothavong, la ce cameră stă în hotel.
Mulți din presa noastră au sărit în apărarea lui Năstase pe ideea “Hai, dom’le, ce rasism e ăsta, nu a jignit cu nimic”.
Discursul rasist este acela prin care un individ, un grup de indivizi sunt deidentificați, reduși la o singură determinare: cea a culorii. De la culoare, apoi, li se recompune identitatea. Este esențial așadar pentru acei oameni că au culoarea neagră, galbenă, portocalie sau siclam. Discursul rasist nu este discursul care spunea neapărat “Moarte ciorilor”, ci acel discurs în care se distinge restrângerea identității cuiva la faptul că s-a născut cu o anumită culoare a pielii sau într-o anumită țară.
E haios cum unii îl scuză pe Năstase zicând „El e din alte vremuri”, de parcă ar fi victima unei călătorii în timp.
Rasismul e un fel de a vedea lumea. Poate că “ciorile” ți se par foarte drăguțe, poate că îi iubești pe negri și așa mai departe. E rasism să construiești identitatea cuiva plecând de la culoarea pielii. Așa se întâmplă în societățile liberale, așa se compune corpul din concepte care derivă din valorile fundamentale ale unei astfel de societăți.
Da, Ilie Năstase nu este un rasist în sensul de “Moarte ciorilor” și altele de felul ăsta, însă direcția celor spuse de el este indiscutabilă. A fost, cum ar zice Ion Crăciunescu.
” rasism să construiești identitatea cuiva plecând de la culoarea pielii”
Da’ daca plec de la culoarea ochilor sau de la marimea tatelor, mai este rasism?
ce zici ca i-a reconstruit? identittatea? sa mori tu? lol