Dacă s-ar face un scenariu după modul în care se construiesc autostrăzi în România, CNADNR ar fi, an de an, abonată la Oscaruri, categoria ficțiune cu efecte reale în buget. Ba chiar și la categoria comedie, cu toate că nu prea îi mai vine nimănui să rîdă de ceea ce se întîmplă pe la noi.
Știți bucata aia de autostradă, Sibiu-Orăștie, care nici n-a fost bine terminată că s-a și prăbușit? O știți, normal. Ei bine, probabil că știți că ea e pregătită să fie redeschisă acum, în toamnă. Sau, mă rog, dacă nu reușim să dilatăm iar timpul și termenele, în stil românesc. Dar simplul fapt că ea se vrea redeschisă e un motiv numai bun pentru a mai antama niște milioane de euroi din bani publici. Căci, odată redeschisă, bucata de autostradă va trebui să fie și îngrijită, mai ales pe timp de iarnă. Or, ca să arate că de data asta treaba e construită solid și va rezista, CNADNR a pus la bătaie un contract pentru patru ani, cu o valoare de aproape patru milioane de euro. Scumpă zăpadă! Cu toate că există și un plot twist în tot contractul ăsta, în sensul că el prevede – în cadru larg – eliminarea deșeurilor. Or, dacă e să se mai prăbușească o dată autostrada, măcar va avea cine să curețe locul.
Revenind însă la treaba cu banii și contractul, în urma licitației cu trei doritori și doi participanți, cei 21.341.956 de lei plus TVA vor ajunge în conturile firmei Diferit SRL din Cluj-Napoca, o obișnuită a banului public, nefiind la prima aventură-relație cu CNADNR. Diferit SRL este deținută de soții Denisa și Nicolae Petri și, în fapt, nu e cu nimic diferită de alte SRL-uri cu lipici la banul public, fiind nu doar o abonată a administrației Boc, de unde încasează contract după contract, dar numele ei – mă rog, al administratorului de la acea vreme, Grigore Vădean – apare și în dosarul lui Horea Uioreanu, fostul șef al CJ Cluj, care-și rotunjea exagerat veniturile cu fel și fel de mici și mari șpăgi din partea firmelor cu care instituția avea contracte. Printre ele, normal, și Diferit SRL. Adică totu-i la fel.
90 de vizualizări