Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cod galben de smiorcăieli la Varujan

Zoom Cod galben de smiorcăieli la Varujan

Nimic mai scârbos decât aleșii neamului văicărindu-se cot la cot cu noi! Ca și cuum te-ai duce la un doctor și ar începe ăla: Aoleu, nu îmi mai ziceți, că și pe mine mă doare acilea, în dreapta, cine știe ce-oi avea!

Varujan Vosganian, visător, poet, delirant și palavragiu cum îl știm, își povestește realizările politice din ultimii treizeci de ani: „Aș vrea să vă fac cunoscută o scurtă istorie care s-a petrecut săptămâna trecută, înaintea mitingului. În Palatul Victoria ne-am întâlnit câțiva dintre reprezentanții coaliției. Eu împreună cu Călin Popescu Tăriceanu eram în balconul de la Palat și ne-am adus aminte că, în ziua de 21 ianuarie 1990, eu și cu Călin, eu de 31 de ani și el de 37, eram împreună cu participanții la vestita întâlnire din Sala Rondă a Palatului Victoria, Corneliu Coposu, Sergiu Cunescu, Ion Iliescu și alții, iar eu și Călin Popescu Tăriceanu veneam din partea tinerei generații și ne-am adus aminte că iar au trecut aproape treizeci de ani și ne-am întors în același loc și iată, din păcate, România are încă aceleași probleme”. Practic, omul ne spune că tot ce a realizat în treizeci de ani de politică la cel mai înalt nivel a fost că a îmbătrânit, că s-a dat cu mir și că omul are o condiție materială care-i îi va asigura o bătrânețe liniștită.

A fost ministru al Economiei și Comerțului, al Economiei și Finanțelor în Guvernul Tăriceanu, apoi ministru al Economiei în Guvernul Ponta. A fondat Partidul Alternativa României (PAR, foarte inspirată denumire), a fondat apoi Uniunea Forțelor de Dreapta (UFD), forțele de dreapta fiind el cu niște amici politici, s-a lăst supt apoi cu tot cu forțele sale de dreapta de către PNL. A fost parlamentar din 1990 până în prezent.

Practic, Varujan Vosganian și-a făcut singur RAR-ul și a descoperit că nu mai poate circula. Va rămâne în istorie ca ”ăla cu barbișon de la armeni care voia să impoziteze găinile”. Și cam asta merită.




Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Țarul

    22 noiembrie 2022

    El a crezut că trupul său conține ca pajiștea, doar zumzet de albine, că pîlcuri de păduri mirositoare vin să îl spele noaptea pe picioare, cu praf din corn de […]

  • Ei nu sunt ca ceilalți. Sunt ca ceilalți cu ceva tupeu în plus

    22 noiembrie 2022

    Dacă unul de-al nostru, unul dintre oamenii buni, de omenie, care timp de doi ani n-a pus pe limbă altceva decât muie cu soia, din aia bună, în Piața Victoriei, […]

  • Vampirii poporului, mai bogați ca niciodată

    21 noiembrie 2022

    Azi, Ciucă zice una. Mîine, Ciolacu zice alta. Liberalii și pesediștii duc „o luptă pentru pensiile românilor“. Cu cît să crească oare: cu 10%, cît zic unii? Cu 15%, cît […]

  • O profeție

    15 noiembrie 2022

    El a sosit să-și caute coșciugul și a scurmat vreo șapte văi cu plugul, dar supărat s-a dus să se îmbete în crîșmă, la doi pași de rîul Lethe. A […]

  • Vrem o țeapă ca afară

    15 noiembrie 2022

    Omenirea pare să fi intrat, de o bună bucată de vreme, în epoca traiului în lumi paralele, mare parte dintre ele imaginare. E plină planeta de multimiliardari cu averi care […]

  • Miliarde

    14 noiembrie 2022

    Mai țineți minte alea 80 de miliarde de euro pe care le aducea Iohannis? Era vara anului 2020, acum aproape doi ani și jumătate. Iohannis venea de la Bruxelles. Gîfîia […]

bijuterii argint