Nu mai merge să protejezi pădurea așa, în camuflaj și cu pușca în mînă, ascuns prin te miri ce foișor. E nevoie de condiții și, spre norocul pădurii, Romsilva are bani, pentru că normal că are. Spre exemplu, pe data de 12 noiembrie a decis că trebuie să dărîme și să reconstruiască un canton din cadrul Ocolului Silvic Brănești, în Ilfov. De fapt, a decis cu ceva timp înainte, însă abia pe 12 decembrie i-a ieșit atribuirea, prin procedură simplificată, a contractului. Așadar, o clădire, parter + etaj, cu toate condițiile necesare pentru angajații Romsilva, va costa ceva mai bine de o jumătate de milion de euro. Cît o mică vilă mai mare, s-ar putea spune. Prețul estimat de Romsilva, anume 2,45 milioane, s-a nimerit așa de bine cu oferta celor de la Total Construcții SRL, cei care au cîștigat lucrarea, că al doilea competitor nici n-a avut vreo șansă, astfel că s-a bătut palma pe suma de 2,32 milioane de lei plus TVA. Desigur, suma poate părea cam mare pentru un canton din extravilanul unei comune ilfovene, însă nu trebuie să uităm că ea ar putea chiar crește. Și asta înainte ca băieții de la Romsilva să și doteze vila asta cu cele necesare, că doar nu păzești pădurea chiar așa, dintr-o vilă la roșu.
Codru-i frate cu românul care îl păzește în condiții de lux
Zoom Codru-i frate cu românul care îl păzește în condiții de lux