Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Comuna Pomezeu, business incorporated

Zoom Comuna Pomezeu, business incorporated

Undeva în județul Bihor există o comună care se numește Pomezeu, care numără vreo 2.900 de suflete, dacă e să ne luăm după ultimul recensămînt. Iar dacă încă n-ați auzit de ea, ei bine, pregătiți-vă, căci oamenii de acolo sînt puși pe fapte mari. Ce mai, are să fie un fel de Silicon Valley rural, dacă ne gîndim că Primăria pune la cale un incubator de afaceri. Iar pentru incubatorul ăsta au cumpărat mobilier pentru sală de ședințe și birouri, de vreo 30.000 de lei, o mini-bucătărie, cu vreo 7.000 de lei – combină frigorifică, mașină de spălat vase, plită și cuptor cu microunde–, plus echipamente IT, adică videoproiector, imprimante și laptop-uri cu vreo 310.000 de lei. „Rezultatul acestei investiții va fi o infrastructură social-economică modernizată, de interes local și zonal, care va permite incubarea unui număr de 16 societăți, precum și crearea unui număr de minimum 20 de locuri de muncă, care va contribui astfel la diminuarea tendințelor de declin social și economic și la îmbunătățirea nivelului de trai în zonăși implicit a tuturor locuitorilor Comunei Pomezeu”. Deocamdată au reușit să cumpere doar componentele IT, de la Dante International SA, grupul care deține eMAG, ei fiind și singurii ofertanți. Însă e clar că, imediat ce rezolvă și cu birourile, dar mai ales cu mașina de spălat vase, afacerile din Pomezeu vor cunoaște un adevărat boom. Ce mai, tot PIB-ul județului va urca pe culmi nebănuite.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Poliția nu știe să cînte la Pian

    11 august 2020

    Pe cît de fioroși s-au repezit asupra unui biet om al străzii, împodobindu-l cu cătușe și la mîini, și la picioare, pînă și-a dat duhul în ghearele lor, pe atît […]

  • Și școala mai ucide, nu-i așa?

    11 august 2020

    Profesorul Iohannis a ținut lecția de aritmetică singur, fără să împartă oxigenul cu cineva, fără ca umbra vreunui muritor să-i strice suficiența.Voia să dea doar el veștile bune, și așa […]

  • Orban descrescătorul

    11 august 2020

    Luni, Ludovic Orban ne-a anunțat că domnia-i propie și guvernul înțelept condus de către acest geniu al șprițurilor târzii au reușit să oprească creșterea numărului de infectări. „Am reușit să […]

  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]