Anul trecut, când Liviu Dragnea a vorbit la Antena 3 despre asasinii cazați la Hilton, pe fața lui a trecut umbra de rânjet a unui copil pus pe șotii. Nu arăta ca un om care se teme pentru viața lui. Părea mai degrabă că spune o poveste care și lui i se pare o prostie.
Povestea despre asasinii lui Dragnea ar putea să pară o teorie a conspirației, o construcție paranoică a unui om suspicios, care se simte hăitut și care nu știe în cine să mai aibă încredere. În liniștea izolată a unui beci cu lumină chioară, ți-l imaginezi pe Dragnea punând cap la cap niște frânturi de impresii ca să-i dea pe urmă imaginea de ansamblu a tentativei de asasinat. Mâna lui scrie frenetic pe tablă prescurtări și expresii criptice, pe care le unește prin săgeți care duc toate în același loc: patru asasini străini cazați la Hilton.
Doar că nu ăsta era aerul pe care-l afișa Dragnea. Părea mai degrabă un elev ușor iresponsabil, care tocmai i-a turnat profului lipici pe scaunul de la catedră și acum așteaptă să vadă rezultatul. La fel de poznaș părea și Gheorghe Funar în 2016, atunci când, după ce și-a expus teoriile despre Einstein, Eminescu și daci, a lansat rânjind un nou refren al glumelor pe seama lui: „Cum, nu știați?”.
E adevărat, Funar e-n altă ligă a conspirațiilor, dar ceva îi unește: detașarea cu care pun la îndoială simțul comun. Nu sunt conspiraționiști de modă veche, paranoici și vehemenți, cu o venă care li se umflă la tâmplă în timp ce le citești în ochi disperarea de a te convinge. Ei, la fel ca alți conspiraționiști de dată recentă, nu vor să-ți livreze adevărul cu a mare, ci o variantă a adevărului care te-ar putea relaxa pentru o după-amiază de duminică sau pentru un ciclu electoral.
E o greșeală să parlamentezi cu conspiraționiștii de parcă miza ar fi adevărul sau acuratețea. Teoria conspirației e mai aproape de literatură decât ne place să credem. Cine consumă conspirații nu vrea neapărat o imagine exactă a lumii, ci doar o poveste interesantă, care să-i țină mintea ocupată. La fel ca atunci când citești un roman, o teorie a conspirației îți cere să-ți suspenzi voit neîncrederea și să o accepți cu toată frumusețea, simetria și complexitatea articulațiilor ei. Teoria conspirației e doar un alt fel de ficțiune, care se plasează undeva la jumătatea drumului dintre roman politic și relatare de presă. Poate că n-a descoperit Eminescu teoria relativității, dar ce-ar fi dacă…? N-ar fi frumos și interesant? Ia să ne gândim puțin, că doar prost nu era, îl ducea capul…
Iar asasini pentru Dragnea s-ar fi găsit destui.
1.152 de vizualizări
