Vladimir Tismăneanu e un caz. Poate cel mai celebru. Este omul care, oarecum în linie cu învățăturile primite în casa din Primăverii, a realizat o carte de interviuri cu Ion Iliescu din care toată lumea a înțeles că părinții domnului Tismăneanu nu au greșit – cum n-a greșit nici Iliescu – atunci când au fost în slujba unuia dintre cele mai criminale regimuri dictatoriale ale lumii.
După ce Iliescu a dispărut din istoria administrației naționale, alături de Adrian Năstase și de sacii cu bani, Vladimir Tismăneanu a devenit un aprig condamnator al comunismului, pe bani buni și telefoane de zeci de mii de euro decontate de către statul român. După ce episodul condamnării propriilor părinți și a propriei copilării a devenit nerentabil, Vladimir Tismăneanu a ajuns să scrie despre lovituri de stat imaginare și despre fraude inexistente în cuantumul evocat de către un atât de exact, altfel, cercetător. E un exemplu, dar nu este singurul. Peter Moscu, fiul lui Iancu Moscu – fost realizator de jurnale propagandistice pentru regimurile comuniste din 1953 încolo –, este astăzi cel mai acerb critic de pe deutschewelle.de al României anti-Băsescu, semnând ca Petre M. Iancu. De când SIE nu a mai putut finanța postul de radio în limba română, Deutsche Welle a renunțat la unde și a trecut online. Online pe care atât tatăl domnului Tismăneanu, cât și tatăl domnului Moscu l-ar fi ucis cu mâinile lor de activiști, chiar dacă ar fi știut că fiii lor mănâncă o pâine din asta.
Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013
83 de vizualizări
