Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Copiii nomenclaturii nu-și dezamăgesc finanțatorii

Zoom Copiii nomenclaturii nu-și dezamăgesc finanțatorii

Vladimir Tismăneanu e un caz. Poate cel mai celebru. Este omul care, oarecum în linie cu învățăturile primite în casa din Primăverii, a realizat o carte de interviuri cu Ion Iliescu din care toată lumea a înțeles că părinții domnului Tismăneanu nu au greșit – cum n-a greșit nici Iliescu – atunci când au fost în slujba unuia dintre cele mai criminale regimuri dictatoriale ale lumii.

După ce Iliescu a dispărut din istoria  administrației naționale, alături de Adrian Năstase și de sacii cu bani, Vladimir Tismăneanu a devenit un aprig condamnator al  comunismului, pe bani buni și telefoane de zeci de mii de euro decontate de către statul român. După ce episodul condamnării propriilor părinți și a propriei copilării a devenit nerentabil, Vladimir Tismăneanu a ajuns să scrie despre lovituri de stat imaginare și despre fraude inexistente în cuantumul evocat de către un atât de exact, altfel, cercetător. E un exemplu, dar nu este singurul. Peter Moscu, fiul lui Iancu Moscu – fost realizator de jurnale propagandistice pentru regimurile comuniste din 1953 încolo –, este astăzi cel mai acerb critic de pe deutschewelle.de al României anti-Băsescu, semnând ca Petre M. Iancu. De când SIE nu a mai putut finanța postul de radio în limba română, Deutsche Welle a renunțat la unde și a trecut online. Online pe care atât tatăl domnului Tismăneanu, cât și tatăl domnului Moscu l-ar fi ucis cu mâinile lor de activiști, chiar dacă ar fi știut că fiii lor mănâncă o pâine din asta.

Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013

83 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Avatar photo
    Cucerirea Ucrainei

    18 august 2025

    Harta invaziei ruse e întipărită pe fizionomia lui Putin. E destul să privim avansul geografic al trupelor ca să descoperim, pe fața dictatorului, nestrămutata intenție finală. Zîmbetul mongol, care l-a […]

  • Balada tebecistului închipuit

    17 august 2025

    Cînd te-am zărit cum umbli pe grisine s-a speriat în așa hal cîntarul că a fugit din gară de rușine, simțind că ești ușoară ca ziarul. Dar îți țîșneau la-naintare […]

  • Naufragiații

    16 august 2025

    Pluteam și noi ca două vechi valize zvîrlite-n valuri prin strâmtoarea Kerci. N-aveam nici pașapoarte nici devize ci doar o mare pagubă-n ciuperci. În chihlimbarul străveziu al ceții mai pîlpîia […]

  • Avatar photo
    Asta înseamnă să fii mafiot!

    11 august 2025

    Ion Iliescu a ajuns cu bine la poarta raiului materialist-dialectic și așteaptă sfînta judecată a chimiei. A reușit să scape de Justiție, iar soarta lui postumă a rămas acum la […]

  • Un comitet pentru liniștea dumneavoastră

    5 august 2025

    În timp ce bătrânul Iliescu pășește spre eternitate, un întreg comitet lucrează de zor să-i organizeze petrecerea de adio. Avem, încă de anul trecut, un astfel de Comitet de Organizare […]

Iubitori de arta