Consultant business. Dintre cei care aduc cei mai mulți bani la buget. Despre dezăpezire.
Reporter: Deszăpezirea este muncă? Ce o face un eșec în fiecare an?
Cosmin Alexandru:Deszăpezirea e muncă grea. O poate confirma oricine și-a scos vreodată mașina din zăpadă. Sau casa. Sau strada. Eșecul ei la nivelul autorităților are, ca de obicei, două cauze: una obiectivă și una subiectivă. Cea obiectivă ține de cum ninge în ultimii ani la noi: rar și mult. Pentru două-trei zăpezi grele pe an e foarte nerentabilă investiția în utilaje profesionale de deszăpezit carosabilul sau trotuarele. Comparația cu prețul pe kilometrul de deszăpezire din țări cu ierni strașnice e înșelătoare, pentru că, cu cît ninge mai mult, cu atît kilometrul deszăpezit costă mai puțin, folosindu-se același utilaj. Dacă cumperi o mașină de tăiat faianță pe care trebuie să o amortizezi tăind faianță de două ori pe an, o tăiere de faianță va fi mult mai scumpă decît la cel care folosește aceeași mașină, dar o amortizează în douăzeci de tăieri pe an.Cauza subiectivă e o combinație de prostie, incompetență și rea-voință. Oamenii din autoritățile locale nu au, în general, experiența de a conduce bine oameni în situații de criză. Singurele crize de care au parte tot anul sînt cele de nervi, de bani sau de ficat. Și futilele crize politice. Coordonarea unor trupe motorizate pe frontul zăpezii și al viscolului pentru salvarea unor vieți necesită o îndemînare departe de obișnuințele majorității aleșilor locali. Peste toate astea, sau tocmai din pricina lor, atribuirea contractelor de deszăpezire, prin negociere directă și urgentă, mereu acelorași firme de șmecheri e o enormă și premeditată sifonare a banilor publici.
Rep.: Reușita multinaționalelor arată că românii au nevoie de un sistem?
C.A.:Toți avem nevoie de un sistem. În România, cel al multinaționalelor e, de departe, cel mai performant, iar al statului cel mai neperformant. La mijloc e cel al companiilor românești. Îți dau un exemplu tot despre deszăpezire. Am fost marți seară, după primul week-end de ninsoare abundentă, la mall-ul din Băneasa. Parcarea de afară a mall-ului era curățată cît de românește e posibil. În toată, repet, toată parcarea de la IKEA asfaltul era negru și uscat, iar un buldozer dădea de cap munților de zăpadă strînși. Asta face un sistem bun – tratează o problemă ordonat, procedural. Știe cînd și de unde începe, cum continuă și cum se termină. Știe cine răspunde, cît costă și cît durează. Așa ceva dă rezultate vizibile.
Rep.:De ce se tem corporatiștii în spațiul public actual?
C.A.: Cred că ei se tem tocmai de un sistem foarte diferit. Spațiul public de la noi a fost confiscat de nulități agresive, vocale și ridicole. Corporațiile nu sînt un sistem perfect, dar în ele există totuși o corelație consistentă între ce știi, ce spui și ce faci. În spațiul public ori nu e nici o corelație, ori sînt unele pe dos. Pentru un corporatist asta e debusolant.
Rep.: În ultimul timp, te-a bucurat vreo scenă de muncă fizică?
C.A.:Eu muncesc mai mult cu mintea și cu gura, că sînt consultant. Cea mai fizică muncă am prestat-o săptămîna trecută, la deszăpezit mașina și acoperișul.
