Cristian Diaconescu are o problemă, dar nu vrea să spună nimic despre treaba asta

Nimic nu a fost și nu poate fi limpede când vine vorba despre tulburele Cristian Diaconescu, candidatul Mișcării Populare la alegerile prezidențiale. Amintiți-vă episodul din 2008, când a candidat, parcă împotriva propriei voințe, la demnitatea de primar general. Deși candida, Diaconescu le-a spus clar bucureștenilor că nu-și dorește să fie primar. S-a agățat cu glas plângăcios și cu o intensă privire tulbure de propriile cuvinte ca de fustele mamei, jucând stângaci rolul ambasadorului unui stat de pe o altă planetă, îmbrăcat în șpilhozăn alb, care încearcă să se joace cu o lopățică de infanterie în rahat de câine. În 2010, a repetat cu lux de amănunte delirul din 2008: a candidat la președinția PSD, împins parcă de la spate de un irațional șantaj, iar pe ultima sută de metri a dezertat fără explicații și a renunțat la candidatură în favoarea lui Mircea Geoană: „Îi dau voturile lui Geoană, deoarece am fost spionat de oamenii din PSD”, a zis candidatul social-democraților, lăsând auditoriul mască. Diaconescu a dat tot timpul senzația că joacă în deplasare la PSD. Bănuielile au căpătat contur după ce și-a păstrat portofoliul de ministru de Externe în guvernele Boc 2 – din partea UNPR, satelitul în serviciul lui Băsescu din acea perioadă – și MRU. Certitudinea că execută misiuni sub acoperire s-a confirmat când ultrasocial-democratul Diaconescu a fost numit consilier prezidențial, poziție din care fondează MP și acceptă sacrificiul de a candida în locul comandantului său suprem. Astăzi, Diaconescu execută două misiuni de luptă: a) după ce va lua cele câteva procente, va fugi cu ele în dinți la Ponta, pentru a negocia viitoarea alianță dintre PSD și PMP în Guvernul Dragnea 1; b) îi oferă umbră deasă Elenei Udrea, pentru ca adevărata moștenitoare politică a lui Băsescu să-și poată pregăti loviturile de stat împotriva președintelui Iohannis Ponta Antonescu.