Cartea de la Vama Veche vine de la regizorul teatrului de animație Cristian Pepino, premiat pentru Metamorfoze, Adunarea păsărilor, Candid și Pinocchio. Fiecare piesă, cu denumirea ei, definește, parcă, spațiul acesta, Vama.
Reporter: Dacă Vama Veche ar fi o marionetă, cum ar arăta ea?
Cristian Pepino: Fără fire și probabil fără costum. Și cu viață proprie.
Rep.: Eterna dilemă: libertate sau siguranță în viața ta? Cum este ecuația asta în contextul Vămii Vechi?
C.P.: Nu cred că e vreo dilemă. Mergi la Vama Veche pentru că acolo te simți liber. Și dacă mergi cu prietenii, ești în siguranță.
Rep.: Viața trece, generațiile vin, trec. Ce-i de făcut cu Vama acum?
C.P.: Nimic. Mergi acolo sau nu mergi. De ce ar trebui ca cineva să facă ceva cu Vama? Vama înseamnă în primul rînd prietenii tăi, nu un loc geografic, ci unul sufletesc. Dacă ești cu gașca, n-are ce să te deranjeze. Toate chestiile nasoale devin prilej de amuzament: mitocanii cu mașini de lux pe plajă (or mai fi sau merg acum la Ibiza?), construcțiile hidoase, maneliștii (or fi plecat de-acum, dacă azi se cîntă muzică bună în Vama). Sînt lucruri care există oricum în societatea noastră, n-ai ce să faci, nu le poți interzice, chiar dacă nu îți plac. Și înainte de 1989 se întîmpla să mai vezi pe plajă cîte un grup de mitocani, au venit într-o zi unii, îmbrăcați cu capoate, care au băut pe plajă o damigeană de țuică. Dar a doua zi au dispărut, nu le-a plăcut la Vama. Cred că i-am deranjat cu ceva… Poate pentru că n-aveam capoate…
Rep.: Ce-i de salvat?
C.P.: Sufletele noastre, probabil.
Rep.: Cum de-au lovit clujenii Vama?
C.P.: Clujenii au fost primii oameni care au adus civilizația în Vama Veche prin anii ’70. Atunci au mutat cantina lor de la 2 Mai la Vama. Au făcut tabăra universitarilor, cantina unde se mînca foarte bine mai ales cînd venea doamna Pop, despre care cunoscătorii spuneau că dă gust la ciorbă. Cantina clujenilor era singurul loc în care se găsea bere în Vama înainte de 1989, e drept, nu în fiecare zi. Au mai făcut la un moment dat un chioșc unde se vindea apă minerală pe plajă. Lux umplut, ce mai… Cred că fără clujeni nu ar fi venit multă lume la Vama în anii ’80. Am cunoscut oameni foarte mișto la Vama, și majoritatea erau clujeni. Cîțiva ani am stat la clujenii Vera și Mircea Medrea, care cumpăraseră fosta cafenea turcească. E drept, există clujeni care nu îi suferă pe bucureșteni, dar poate că au motivele lor. Eu nu îi dușmănesc pe clujeni.
Rep.: Mai mergeți în Vamă?
C.P.: Nu am mai mers de mult, de cînd un medic mi-a spus că îmi face rău să merg la mare și eu l-am crezut. E drept, mi-a mai spus și să mă las de fumat. Ei, nu poți să te lași chiar de toate… Și pe urmă, cred că sînt cam bătrîn, poate că nu mai am ce căuta pe-acolo.
Rep.: Care-s tabieturile ultimei veri petrecute acolo?
C.P.: Erau cele impuse de Mîndra mea: pe la 7 baie în mare în zori contra mahmurelii. Între 10 și 1 citit, scris sau desenat în curte, la umbră. Pe la 1 gătit prînz, în general cartofi prăjiți cu ochiuri. Plajă și baie în mare după-amiaza de la 4 pînă la apus. Grătar seara, în curte, șprițuri și taclale cu prietenii pînă spre dimineață uneori. Uneori o baie în mare noaptea dacă eram destul de matoi. Uneori, Noctiluca – adică alge fosforescente sau perseide – stele căzătoare. Nimic deosebit.
70 de vizualizări
