Învățătoare. Greva foamei. Fiica în minister. Dumneaei, senator dormind în cameră de student.
Reporter: Ditamai senatorul, vă pretați la coțcării de-astea?
Cristiana Anghel:De ce se plînge toată lumea? Așa sînt eu, un om mai modest.
Rep.: Adică, pînă acum, ați așteptat să-l prindeți pe Dumnezeu de picior.
C.A.: Doamne, Doamne! Nu folosiți în deșert numele Domnului.
Rep.: De ce? Dumnezeu n-are picior?
C.A.: Dumnezeu dă o mînă de ajutor.
Rep.: Deci nu are picior Dumnezeu, așa e?
C.A.: Este o expresie populară, cine știe de Dumnezeu și se îndreaptă cu bucurie spre el, și-l regăsește mereu tînăr, izvor de înțelepciune, nu vorbește în acest fel de Dumnezeu.
Rep.: Dar este ca un iepure, are picior iute ca să cuprindă lumea.
C.A.: Domnule, dar nu vă dați seama de enormități! Nu este admis așa ceva.
Rep.: Ce-aveți, doamnă, cu piciorul lui Dumnezeu? Explicați-mi.
C.A.: Dumnezeu este un simbol, nu un te miri cine care face lucruri pe Pămînt. Are atribute omenești, dar pînă aici! Nu încercați să-i faceți altceva lui Dumnezeu. Nu are trup, este spirit.
Rep.: Dar este doar o expresie.
C.A.: De asta a ajuns țara asta în halul ăsta, că vă jucați cu vorbele. Nu veniți în fața mea cu ateisme, că nu vi le suport.
Rep.: A fost calea lui Dumnezeu să vă căpătuiți fiica și pe dumneavoastră?
C.A.: Nu-l băgați pe Dumnezeu, eu atît vă spun.
Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013
