Ion Cristoiu și-a pregătit cum nu se poate mai rău plecarea spre un alt loc de muncă. Scuza găsită e atît de cretină, încît doar un copil de patru ani l-ar mai putea angaja. Asta nu înseamnă că nu-și va găsi un job, la ce credite pot lua în ziua de azi copiii.
Dacă-l crezi în ce spune despre plecarea sa de la B1 TV, înțelegi că ai de-a face cu un bătrînel care nu a priceput nimic.
Brusc, peste noapte, Turcescu, Bot și celelalte boturi s-au umezit după fundul președintelui. Poate nu i-a văzut el în toți acești ani pe băieții ăștia din cauză că era băgat pînă la urechi între fesele lui Băsescu, sau nu i-a auzit din cauza propriilor lipăituri. Dar nu e așa, el acum și-a dat seama, odată cu creditul luat de Ioana, că la B1 TV Băsescu e adulat cu metodă și furie deopotrivă.
Cît de bun jurnalist poate să fie unul care spune asta sau cît de proști trebuie să-și creadă cititorii? Sau cît de prost să fii ca să crezi că există cititori atît de proști? Chiar atît.
Deci, mergînd pe logica lui Cristoiu, nu doar că ăia de la B1 abia acum s-au transformat în adoratori ai lui Băsescu, dar acest scandal, cu banii luați de la CEC, este și pentru fostul maestru de la Antena 3 prima pată care s-a lipit de obrazul obosit al președintelui. Asta deci i-a despărțit. Ha-ha, probabil că ar fi rîs și Cristoiu de ce-a spus dacă ar avea simț al umorului măcar cît negru pe cerul gurii.
Și totuși, parcă mai repede îl cred sincer pe Cristoiu. Sincer în impostură, ca o fufă căreia i s-a urît cu binele unei relații penibile și-și caută alta, la fel de penibilă, aruncînd motive stupide, invocînd episoade inventate, descoperindu-și peste noapte principii aiuritoare.
Și de ce nu ai lua de bune spusele lui Cristoiu? Eu, unul, mi-l voi aminti peste ani ca pe un tip comic, singurele chestii memorabile pe care le-a spus fiind atenționările că urmează să zică ceva memorabil. Ascultîndu-l, mă încearcă o stare neplăcută, la fel ca atunci cînd vezi un cîine bătrîn încercînd să intre într-o scară de bloc iarna și locatarii îi închid mereu ușa la un centimetru de botul înghețat. Neputință, limitare, o abundență de lipsă de sens, elocvent ca o sacoșă de rafie plină de cărți.
Dacă aș fi patron de televiziune nu l-aș lăsa să vorbească într-un studio nici dacă mi-ar da bani. Iar dacă, totuși, într-o zi Dumnezeu mi-ar lua mințile sau extratereștrii mi-ar fura creierul pentru că nu mi-am pus la timp pe cap o căciulă de staniol, aș citi pagina de Facebook a lui Cristoiu și tot nu l-aș angaja. Iată cum vorbește și ce zice că a înțeles el din capitalism după ani de lectură la bibliotecă, după zeci de mii de ore de citit ziare, după ce a stat de vorbă cu atîția și atîția oameni cu studii economice și, nu-i așa, după ce a trăit din trăncăneală la teve și pe teme de genul ăsta. Îi dau cuvîntul maestrului, uimirii care l-a scuturat cînd a descoperit în drumul său un local numit "La plăcinte".
"Cum se explică lovitura dată de La plăcinte, într-o zonă plină de restaurante pustii? Căror nevoi răspunde noul local? Pe ce-au pariat investitorii? Pe nevoia românului de plăcinte? Pe modernitatea interiorului? Pe notele de fast food, fără a fi, totuși, fast food? Pun aceste întrebări, pentru că nu mă pricep la afaceri. Dar socotesc că adevărații capitaliști sînt cei care miros oportunitățile de la un moment dat."
Dacă-l strecori printre personajele unor emisiuni de genul Sfatul popular – cu o punguță pe cap, ca să nu se prindă lumea că este maestrul –, îți rămîne în minte că printre cei care au vorbit era și unul sîsîit.
