Cu minţile murate de umezeala asta bacoviană şi cu atenţia împrăştiată de banalităţile zilei, aproape că n-am băgat de seamă cel mai important eveniment postrevoluţionar din viaţa noastră juridică sau, mă rog, politică: condamnarea definitivă la puşcărie cu executare a unui fost ministru într-un guvern al României. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat la şapte ani de pîrnaie pe celebrul Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Agriculturii pe vremea cînd la putere se lăfăia, ca o beizadea a revanşei anticomuniste, Convenţia Democrată. Da, vă amintiţi bine, erau vremurile alea în care preşedinte nu era Chelul care a învins sistemul, ci Ţapul care s-a lăsat învins de el.
Era cîndva prin 1999 şi – minimal şi lipsit de interes detaliu istoric – ministru al Justiţiei era un tip cu convingeri liberale de la Stoica şi Asociaţii, iar prin zona Tîrgoviştei haiducea bugetul trupa de nepoţei obraznici ai lui moş Diaconescu – Dumnezeu să-l odihnească! Aşadar, în scurt timp, dacă nu se cară iremediabil din ţară, Ioan Mureşan ar fi primul ministru român postdecembrist care va avea ocazia să admire nişte ani buni zugrăveala dintr-o puşcărie. Acum, dacă tot e irevocabilă sentinţa, să comentăm puţin situaţia asta de-a dreptul neobişnuită! Ce mă uimeşte profund e că a fost nevoie să treacă 13 (treisprezece) ani pînă să se pronunţe sentinţa, timp în care partidul cu care a ajuns ministru Ioan Mureşan a ieşit total din viaţa politcă a României, iar singura figură care mai trezea o nostalgie ţărănistă pentru cei loviţi de patima anticomunismului autentic, Ion Diaconescu, a părăsit discret această lume. De peste un deceniu, omul acesta care tăia şi spînzura pe vremea guvernării Convenţiei Democrate nu mai are nici un sprijin. E un banal, care merge cu sacoşa de caltaboşi pe la foştii colegi, probabil pentru a mai face un ghişeft de cîteva mii de euro la un trafic de influenţă provincial. Nu mai avea de mult nici spate, nici pile solide, nici un fir de aţă agăţată de tavanul politicii şi totuşi a fost nevoie de peste un deceniu ca să fie întemniţat. Ei bine, acum imaginaţi-vă de cîte sute de ani are nevoie justiţia ca să-l trimită chiar şi într-un mic concediu răcoros pe un Năstase sau pe o Udrea… Luaţi în calcul doar că partidele lor sînt – sau de-abia s-au retras de – la putere, ca să nu mai vorbesc şi că nea Nelu, dar şi nea Chelu, sînt încă vii şi nevătămaţi, ceea ce vă doresc şi vouă.
