Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cu Piedone, la școala de consultanță

Zoom Cu Piedone, la școala de consultanță

Contrar părerilor unor răuvoitori, în sectorul 5 se face școală. Iar de cînd Piedone s-a întors nevinovat de la facultate, se va face și mai multă școală. Mai ales că există și bani europeni pentru așa ceva, pentru dotarea școlilor din sector cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Problema este că Piedone, fiind mai mult pe proiecte ce țin de învățămîntul superior sau de cercetare, nu se prea pricepe la implementarea și managementul proiectelor de genul ăsta, destinate segmentului preuniversitar. Așa că Primăria a cumpărat niște servicii de consultanță, în valoare de 1,2 milioane de lei. O nimica toată, nici nu-ți vine să te apleci după banii ăștia, dar dacă trebuie, atunci cu plăcere. Au și făcut oamenii o licitație, pe 8 aprilie, iar contractul a fost cîștigat de două firme extrem de serioase, dar mai ales cu experiență în încasat bani publici pe consultanță: CCAT Solution Group – așa îi cheamă, nu că așa sînt soluțiile, de CCAT – și Urban Scope.

Au existat și condiții serioase pentru atribuirea acestui contract. Spre exemplu, prețul a contat doar în proporție de 30%, restul fiind punctat în funcție de expertiză și metodologie. Și e bine că au fost astfel de condiții, că trebuia cumva să fie departajată multitudinea de două oferte ajunse să concureze pentru bănuții ăștia.

3.894 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia