Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cu proștii în vacanță

Zoom Cu proștii în vacanță

Când eram mici, noi, ăștia din generațiile simple și mai vechi, dacă eram proști la școală sau făceam tâmpenii mari în civilie, eram pedepsiți. Una dintre formele de recunoaștere a incompetenței în funcțiile de copil și elev era să nu mai pleci nicăieri în vacanță. Nu în Grecia sau la Beach, Please!. Nicăieri, nici măcar la țară, dacă erai dotat cu bunici la sat. Beleai cariciul, stăteai închis în casă, ca la arest, până considerau ai tăi că dai semne de îndreptare. De bătaie nu mai vorbim. Chit că li se rupea și lor inima, pedeapsa era pedeapsă și trebuia executată. Unora li se înmuia sufletul mai repede, cedau în fața condamnaților înainte de termen, dar greșeala nu putea fi ignorată.

Și când mă uit la ghilanii ăștia de senatori și deputați, care se află în vacanță parlamentară, nu înțeleg pentru ce au primit-o. În urma cărei activități trebuie ei să se odihnească? Nu doar că nu merită așa ceva, dar ar fi trebuit ținuți cu forța în Casa Poporului până curățau toată mizeria pe care au făcut-o. Practic, aceste dobitoace alese de noi, în funcție de cât ne-a dus capul la momentul votului, s-au căcat și au plecat. Nu le cere nimeni socoteală. Nu-i pedepsește nimeni. Toată lumea, în frunte cu Dan Nicușor, constată că nu se poate face nimic cât timp ei se află în concediu. Mi se pare că suntem fantastic de toleranți dacă nu-i alergăm prin Parcul Izvor sau prin Piața Constituției ca pe hoții de cai, când revin la „lucru”. Să punem puțină presiune pe ei. Nu multă, doar cât să-și facă treaba pentru care îi plătim. Bine, vacanța lor ne-a prins și pe noi nepregătiți în perioada asta, că suntem cu copiii la Beach, Please!, să-i dăm bani lui Selly.

În ritmul ăsta, o să ajungem să le acordăm și prime de odihnă pentru eșecuri. Dacă ar funcționa așa și în alte meserii, chirurgul ar trebui decorat la Cotroceni după ce a uitat foarfeca în pacient, iar pompierul și-ar rezerva city-break-ul la Roma în timp ce arde blocul până la temelie.

Poate că ar trebui să inversăm puțin regulile din copilăria noastră. Vacanța s-o primească doar cine și-a făcut lecțiile. Restul rămân în bancă. Cu teme suplimentare, fără ieșire în curte și fără drept de plecare din București până când repară măcar o parte din prostiile pe care le-au făcut în Parlament.



2 comentarii

  1. #1

    „…să ajungem să le acordăm și prime de odihnă pentru eșecuri…”, nu noi le acordam.Ei si le acorda.Taie de la noi, pun la ei, in final, diferenta reformei da…zero.
    Inteligenta? Ca la Ministerul Transporturilor care, transporta un avion, in Cluj, pe platforma, de a blocat tot traficul rutier.
    Pe cale aerului ? Nu s-au gandit.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia