Dacian Cioloș a chemat partidele la consultări pe tema alegerii primarilor într-unul sau două tururi. Probabil pentru că acum se află în SUA, Alina Gorghiu va cere și consultări în două tururi. Cine știe, după ce a țipat atât, poate că astfel va participa și ea la ele.
Dan Mihalache și Mihai Gâdea au fost surprinși într-un restaurant din München stând la aceeași masă, la balul sașilor plecați din România. Dan Mihalache a reacționat dur la acuze, spunând că el stabilise mai demult întâlnirea cu Mihai, cu care avea ceva de vorbit între patru ochi, neștiind că acolo o să fie și balul ăsta al sașilor.
Hans Klemm, ambasadorul SUA la București: “Nu sunt condiții favorabile ca România să devină parte a programului Visa Waiver în 2016”. Și are dreptate. Se știe că dacă în ianuarie temperaturile nocturne scad sub -20 de grade, anul acela nu e unul favorabil vizelor Visa Waiver.
Klaus Iohannis s-a mutat, în sfârșit, la Vila Lac 3. El este consternat de faptul că statul nu i-a pus la dispoziție și Vilele Lac 1, 2, 4 și 5. Mă rog, să zicem că i-ar fi luat statul una, dar tot îi lipsesc trei.
Sorin Oprescu s-a reîntors de luni la Spitalul Universitar. În curând, el va începe să opereze. O să aibă un șoc când va vedea că la operarea unui PUZ câștiga cât la o mie de apendicite.
7 vizualizări






